Libertatea – nu poti dori ce nu cunosti 2. Porumbei, vulturi, pacificatori.

##i

“Omenirea este formata din trei tipuri de oameni: vulturi (pradatori, dominanti), porumbei (prada, submisivi) si “pacificatori” (autonomi si puternici, capabili sa RASPUNDA extrem de agresiv la atacurile vulturilor asupra lor).

Ideologia anarhistilor considera ca starea naturala a omului este cea de porumbel si toate guvernele sunt inevitabil pline de vulturi care prada vicios poporul. Solutia este, spun ei, daramarea guvernului – consecinta ei fiind ca vom scapa in felul acesta de vulturii pradatori.
In realitate, guvernul este cel care infraneaza, care tempereaza vulturii si impiedica apritia unei lumi brutale in care lorzi ai razboiului domnesc asupra tuturor, asa cum se intampla in multe state decazute din lumea musulmana (ca Somalia, Afganistan, Pakistan).
In ciuda acestui fapt, ESTE de asemenea ADEVARAT ca, istoric vorbind, guvernul nu a fost NICIODATA drept, echitabil, rational, cinstit sau moral. TOATE guvernele au fost rele, dar PUTINE au fost mai rele decat HAOSUL pe care anarhia il va produce cu certitudine.
Guvernele au fost INTOTDEAUNA de partea elitelor vulturesti – fie ca este vorba despre oligarhi, preoti, patricieni, nobili, aristocrati, regi, cavaleri, burghezi, capitalisti, investitori, antreprenori, bancheri, superbogati. Acestia intotdeauna s-au hranit cu saracii si clasa mijlocie. Cu toate acestea, i-au pradat INTR-UN SISTEM LEGALIZAT – da, un sistem nedrept, in care legile sunt NEDREPTE – dar totusi exista, in opozitie cu haosul generat de anarhie in care legea junglei, a violentei pure, preia conducerea.
Lumea a fost INTOTDEAUNA NEECHITABILA dar NU a fost intotdeauna BESTIALA – rezultatul anarhiei, pentru ca anarhia nu are nici un mijloc pentru a putea opri sau modera vulturii.
Sarcina unei bune guvernari este sa stabileasca un guvern bun, drept, echitabil, rational, alcatuit din pacificatori si nu din vulturi (trebuie subliniat ca porumbeii sunt INCAPABILI de a guverna, ei sunt “adepti”, NU lideri).
Guvernele de vulturi (sau guvernele impotente, slugarnice formate si manevrate de catre “papusari” – Elitele bogate) sprijina elitele vulturesti. Numai un guvern format din pacificatori poate prelua controlul societatii din ghearele vulturilor si poate garanta ca vulturii nu vor prelua din nou puterea.
Ce este “Taxa de mostenire de 100%”? Este reactia noastra impotriva faptului ca traim intr-o lume in care 85 oameni detin tot atata avutie cat alti 3,5 MILIARDE de oameni, este masura care MATURA elita vultureasca bogata.
Ce inseamna “Resetarea omenirii”? Inseamna reactia noastra impotriva familiilor dinastice care intotdeauna au condus lumea in interesul lor personal.
Nu va fi niciodata o lume in care sa existe NUMAI porumbei si indivizi tip “dragostea-este-lumina” la care, in mod absurd, viseaza anarhistii de stanga. Ideologia lor nu a rezolvat problema tinerii in frau a vulturilor, si nici nu o va rezolva. Miezul problemei este cum sa interactionezi cu vulturii, cum sa controlezi vulturii, cum sa le canalizezi energia in sensul binelui general si nu catre interesul lor particular. Numai o guvernare poate rezolva aceasta problema si numai o guvernare administrata de catre pacificatori si NU de vulturi, poate indeplini acest deziderat.
Anarhistii de stanga traiesc intr-o fantezie. Nu au reusit sa inteleaga deloc NATURA UMANA, si asta face ca ideile lor naive, simpliste, DEOSEBIT DE PERICULOASE.
In ceea ce priveste anarhistii de dreapta, ei isisi sunt vulturi. Ei vor ca toate regulile, legile, guvernele sa fie indepartate TOCMAI ca ei sa se poata HRANI cu cei slabi si cu cei saraci cum au ei chef si cand au ei chef – fara sa dea cuiva socoteala.
Numai doua tipuri de oameni doresc anarhie: – vulturii sanatosi de dreapta si porumbeii nebuni de stanga care isi imagineaza ca sursa agresiunii vulturesti este guvernul insusi. NU ESTE. Vulturii insisi sunt cauza agresiunii, manifestata fie direct, fie prin intermediul guvernelor vulturesti. Guvernarea pacificatorilor este singurul antidot existent – un guvern care NU este subordonat intereselor vulturilor bogati.
Capitalismul este un sistem economic “vulturesc”. Comunismul, in teorie, este un sistem pentru porumbei.
Democratia este aparent un sistem pentru porumbei; dar cand se combina cu capitalismul – capitalismul preia puterea, astfel vedem ca politicienii democrati sunt doar niste slugi ale Elitelor Bogate. Comunismul ar trebui sa fie un sistem favorabil porumbeilor dar in practica este controlat de o elita cinica, egoista, vultureasca. Fascismul si Nazismul sunt extrem de vulturesti.Teocratiile sunt extrem de vulturesti. Monarhiile, dictaturile si oligarhiile sunt extrem de vulturesti.
Conducerea celor mai competenti dintre noi nu are catusi de putin trasaturi de porumbel, dar NICI de vultur. Ea este unificatoare si pacificatoare. Sprijina o pozitie de neutralitate in spatiul public si acordarea de sanse egale tuturor copiilor (pentru a face posibila agregarea in jurul binelui comun). Reactioneaza FERM impotriva oricui ar incerca sa atace neutralitatea (precum fanatici religiosi, minoritari sexual etc. care vor sa impuna simbolurile si standardele lor asupra celorlalti) precum si impotriva oricui care incearca sa submineze sansele egale ale tuturor copiilor (precum Elitele Bogate si sistemul lor de mostenire care perpetueaza inegalitatea din generatie in generatie).
Anarho-capitalistii libertariei fani Ayn Rand sunt vulturi “mandri ca sunt vulturi”. In mod paradoxal, in Atlas Shrugged Ayn Rand a incercat sa prezinte Elita Bogata drept “baietii buni” atacti de catre un josnic guvern socialist care apara interesele unor talhari si vagabonzi. Elita capitalista venereaza “virtutea egoismului” si isi imagineaza ca aceasta credinta ii face admirabili. TOTI capitalistii avocati ai pietelor libere sunt vulturi. TOATE elitele privilegiate sunt vulturi. Multi adepti ai teoriilor conspirationiste se percep pe ei insisi drept pacificatori cand, in realitate sunt vulturi care doresc distrugerea guvernului si aparitia unei anarhii in care vulturii conduc, situatie care (isi imagineaza ei) ii va avantaja, le va pune in mana biciul stapanului.
Vulturii percep guvernul ca pe ceva care ii prejudiciaza tinandu-i in frau.
Porumbeii descreierati percep guvernul drept ceva care ii prada in mod vulturesc.
In realitate, guvernul este singurul aparator impotriva vulturilor. Este adevarat ca guvernul NU trebuie sa fie impotent si NU trebuie sa fie sluga bogatilor ci, dimpotriva, trebuie sa fie extrem de puternic si extrem de ferm impotriva elitelor (este exact ceea ce s-a intamplat in Revolutia Franceza cand mii de vulturi au fost executati, impreuna cu mai-marii lor, regele si regina.
Cei de stanga sunt intotdeauna porumbei sau pacificatori. Cei de dreapta sunt intotdeauna vulturi. Cei de centru tind sa fie in special vulturi mai liberali.
Vulturii se ridica de partea Id-ului Freudian si a Principiului Placerii, porumbeii stau cuminti de partea Superego-ului Freudian si a Principiului Moralitatii. Pacificatorii sunt rationalisti si actioneaza de partea Ego-ului Freudian si a Principiului Realitatii.
Vulturii sunt fundamentalisti religios, economic sau politic in timp ce porumbeii sunt religiosi si spirituali dar dezinteresati de politica sau de economie. Pacificatorii sunt atei, agnostici, sceptici sau gnostici. Sunt interesati de matematica, de stiinta si de filozofie.
Vulturii sunt condusi de interesul personal, porumbeii sunt condusi de catre traditii si parerea grupului, pacificatorii sunt autonomi.
Dialectica stapan-sclav este despre relatiile dintre vulturi – stapani si porumbei – sclavi. Pacificatorii se situeaza fie in afara sistemului stapan-sclavi, fie sunt fosti sclavi care in cele din urma s-au hotarat sa lupte cu determinare extrema impotriva stapanilor. Revolutiile Rusa si Franceza sunt exemple de reactiune letala impotriva elitelor de vulturi.
Vulturii sunt, in secret, ingroziti de pacificatori si incurajeaza “moralitatea de porumbel” cat le sta in puteri.
Notiunice Crestine “intoarce si celalalt obraz”,”iubeste-ti aproapele”, “da-i Cezarului ce-i al Cezarului” sunt idei pur pentru porumbei si muzica pentru urechea vulturilor care stiu ca porumbeii n-o sa li se opun niciodata cata vreme vor crede aceste baliverne.
Pacificatorii, prin opozitie cu porumbeii, spun:”Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Nici un pacificator nu isi cere scuze pentru Revolutia Franceza. Este exact ceea ce a meritat Elita Franceza.
Deci, ce esti tu: vultur, porumbel sau pacificator? Nu are nici un rost sa te minti singur pentru ca modul in care percepi lumea este o urmare a tipului de care apartii.
In rezumat, lumea este acum si a fost mereu condusa de catre  vulturi (stapani, dominanti extrovertiti) si este sarcina pacificatorilor (dominanti introvertiti) sa detroneze vulturii si sa conduca echitabil, drept si rational in interesul tuturor. Sclavii (extrovertiti si introvrtiti submisivi) sunt incapabili sa se salveze singuri si de obicei sustin in mod activ vulturii care se hranesc cu ei (dupa cum vedem in Islam, capitalismul cu piete libere sau monarhii).” M H

Libertatea: nu poti dori ce nu cunosti. 1. Libertatea negativa vs. Libertatea pozitiva


Just_Say_No_To_Anarchy_by_BlameThe1st

Unul dintre motivele pentru care TOATE miscarile sociale contemporane – desi masele au scandat pe strazi “Libertate!” – s-au terminat la fel ca “revolutia” Romana, adica aducand la conducere un grup care conduce impotriva intereselor poporului si total subordonat Elitelor bogate internationale este fundamental: majoritatea dintre noi HABAR-NU-AVEM ce inseamna libertatea si cu ce se mananca – si, in consecinta, cum sa ajungem la ea.

Am sa prezint ce inseamna libertatea, de cate feluri este si am sa incep aratand ca varianta cea mai raspandita in intelegerea maselor, “posibilitatea sa fac EU tot ceea ce am chef EU, atunci cand am chef EU, fara ca CEILALTI sa mi se poata opune” NU este libertate si, in prezent, aceasta posibilitate o au numai circa 6000 oameni, Elita bogata, cei care in prezent sunt stapanii nostri, tocmai fiindca noi nu reusim sa ne gasim interesul comun in jurul caruia ne-am putea uni ca sa devenim liberi. Asa divizati si antagonizati, luptandu-ne noi-intre-noi-saracii, nu avem efectiv nici o sansa de eliberare. Dar sa nu mai lungesc vorba:

“Libertatea negativa vs. Libertatea pozitiva

Libertatea negativa inseamna sa fii liber FATA DE ceva (fata de conducatori, reguli, legi, porunci, guverne, dogme, doctrine, amestecul altora, folosirea fortei, moralitate, religie, politica, economie, supraveghere etc.).
Anarhia este culmea ideologiei libertatii negative. Jungla este cea mai clara intrupare a libertatii negative: toate animalele sunt libere de orice constrangeri alta decat naturala “lege a junglei”.
Libertatea pozitiva inseamna sa fii liber PENTRU ceva. Ea de obicei implica o viziune grandioasa pe care o persoana, un grup, o comunitate, o societate se straduiesc sa o implineasca. Republica lui Plato este poate cea mai mareata viziune a libertatii pozitive – amendand faptul ca si el face eroarea de a incerca sa elimine raul, in loc de doar a-l tine sub control – un stat proiectat in intregime in jurul SCOPULUI de a produce cele mei bune rezultate pentru toti cetatenii sai.

Desi, din insuficienta intelegere a conceptelor se tinde ca libertatea pozitiva si cea negativa sunt opuse, de fapt anti-libertatea este opusul celor doua, insemnand “sa NU fii liber pentru ceva”- in relatie cu libertatea pozitiva si “sa NU fii liber de ceva” – in relatie cu libertatea negativa.

Libertatea pozitiva, libertatea negativa si antilibertatea sunt in conflict neintrerupt in patru mari arene: politica, economica, religioasa si in stiinta. Oamenii au nevoie de libertate pozitiva pentru a putea forma o comunitate si cand ea lipseste intr-o arena, se intareste in alta.

“Democratia” capitalista este, din punct de veder politic, libertariana negativa. Se asteapta ca statele sa interfereze cat mai putin cu cetatenii lor si cu economia. America, de exemplu, nu a avut niciodata vreo “viziune” politica, alta decat sa prezinte cetatenilor ei o mare -dar INSELATOARE libertate (in realitate, numai “libertatea” de a consuma si de a vocifera), inclusiv aceea de a nu se implica in nici o politica ce implica libertate pozitiva – cum au fost si comunismul, si fascismul. America a luptat deschis atat cu fascismul cat si cu comunismul, cu totalitarianismul si cu dictatorii, dar numai in masura in care acestea contraveneau intereselor sale. In prezent America sustine orice forma de politica care-i slujeste propriile interese dar are o preferinta pentru “democratia” capitalista care face ca orice guvern sa fie neputincios.
America deci NU a urmat drumul libertatii POLITICE pozitive insa, cu cea mai mare posibila agresivitate a practicat o libertate pozitiva ECONOMICA – capitalismul cu piete libere.

Capitalismul cu piete libere formeaza un cuplu functional cu libertatea politica negativa (adica cu o politica lipsita de orice viziune politica). Capitalismul este lasat netulburat in a-si urmari propria viziune, anume sa transfere cat mai multa bogatie de la saraci la elita bogata, si exact asta este motivul pentru care 85 capitalisti superbogati au ajuns sa detina aceeasi avutie ca si 3.5 miliarde de sclavi ai capitalismului.

Americanii nu au NICI o viziune care sa implice evolutia omului, ca individ sau rasa, un viitor de tip Startrek, crearea paradisului pe pamant sau sanse egale pentru toti, sau altceva de acelasi calibru. Nu. “Viziunea” lor se rezuma la a crea o piata libera capitalista la nivel global (asta inseamna, in realitate, GLOBALIZAREA!) in care orisice, inclusiv oamenii, va fi vandut si cumparat si fiecare este in acelasi timp atat un consumator cat si un obiect de comert. Capitalismul transforma in “marfa” orice si pe oricine. Este fidel numai profitului. ORICE este justificat atata vreme cat sporeste bogatia, de aceea si vedem ce vedem in jurul nostru, ata ca persoane cat si ca tari.

Religia este intotdeauna un sistem de libertate pozitiva intrucat ea aplica asupra aderentilor sai o viziune despre cum ar trebui acestia sa fie, cum sa se poarte, ce valori ar trebui sa urmeze, ce reguli si porunci trebuie sa asculte, ce ritualuri sa urmeze, ce trebuie sa manance si cum sa se imbrace si asa mai departe.

Protestantismul implica libertate negativa intrucat, in mod istoric, a vrut sa scape de influenta Catolicismului – libertarian pozitiv- dar, cand protestantii au ajuns la putere si ei au aderat la libertatea pozitiva: astazi, fundamentalisti si protestanti evangelici incearca mereu sa-si impuna valorile in politica Americana.

Islamul este suprem pozitiv libertarian. El incearca sa impuna Islamul PE INTREG GLOBUL PAMANTESC si sa faca astfel incat toata lumea sa asculte de Legea Sharia. Intentioneaza sa aduca economia si stiinta complet subordonate Islamului. Se straduieste ca orice si fiecare aspect al vietii sa devina Islamic.” M H
…va urma.

Visul Romanesc: axa Bucuresti, Londra, Washington (Ottawa, Canberra).

##Spikes

Politicienii contemporani nu au idei, nu au viziune, nu au putere. Se contrazic privitor la lucruri neinsemnate. Sunt, de fapt, niste manageri – nu lideri- care administreaza Capitalismul cu Piete “Libere” (libere de accesul poporului).

Adevaratii lideri ai capitalismului, privatii care detin bancile, corporatiile, complexul militaro-industrial Nu sunt alesi de catre popor, Nu sunt raspunzatori in fata poporului – ceea ce face ca notiunea de “democratie capitalista” sa fie absurda. Poporul NU are nici un pic de putere in democratiile capitaliste. Capitalistii bogati au toata puterea si lor nu le pasa catusi de putin de popor.

Rezumat:
Treziti-va clovnilor!
Puteti avea capitalism SAU democratie dar NU le puteti avea pe amandoua: fie bogatii sunt cei ce conduc, fie poporul este cel ce conduce.

NU poate exista echitate politica intr-un sistem care perpetueaza inechitatea economica.

http://www.independent.co.uk/voices/comment/the-antihomeless-spikes-are-just-one-part-of-a-bleak-tale-for-rough-sleepers-9508946.html

##homelesshandssmsll

Democratia vs. “Democratia” capitalista

 

poroshenko1

Democratia este conducerea poporului, de catre popor, in interesul poporului. Ce este atunci “democratia” capitalista?

După numărarea a 95,03% din buletine, miliardarul Piotr Porosenko în vârstă de 49 de ani, a obtinut 54,45% din voturile alegătorilor si în acest mod este lider al cursei prezidentiale… “ciudat” acest rezultat, intrucat revoltele in Ucraina au fost IMPOTRIVA oligarhilor…

Capitalismul, deghizat in democratie capitalista, impreuna cu piata “libera” este sistemul proiectat sa sporeasca bogatia bogatilor, cu complicitatea saracilor – ceea ce si face. Lumea este condusa atat direct de catre bogati, din zona sigura privata a averilor, prin mijloace economice si financiare, cat si prin intermediul slugilor lor – politicienii -, in interesul bogatilor, cu complicitatea saracilor, care NU INTELEG ca votarea NU este in realitate o alegere. La votare se “alege: pinata care va face circ urmatorii 4 ani prefacandu-se ca apara interesele poporului, in timp ce in realitate lupta impotriva poporului, in special prin crearea unei constitutii si a unui cadru legal in general care, de asemenea, imbogateste bogatii si saraceste saracii si transforma statul numai intr-un paznic al averilor private platit din banii saracilor.

Votul (alegerile) nu are legatura cu democratia, si nu produce democratie. Conducerea lumii este asigurata astazi de catre guverne “ascunse”, formate din cei mai bogati (si inerent, in societatea noastra) si mai puternici. Sa votezi daca sa fii impuscat in cap sau injunghiat in spate NU ESTE O ALEGERE. Candidatii in “democratia” capitalista sunt totdeauna numai cei agreati si avizati de catre bogati, cei care prezinta garantii ca vor apara interesele bogatilor luptand impotriva intereselor poporului de rand.

Orice sarac care sustine capitalismul este un ignorant si orice popor care adopta azi capitalismul este mult intarziat pe scena istoriei.

Cand ai votat pietele?
Cand ai votat bancile?
Cand ai votat corporatiile?

Rezumat:

Democratia inseamna CONDUCEREA de catre popor si NU poate fi CAPITALISTA, pentru ca poporul NU ARE CAPITAL, “democratia” capitalista este o perversiune si oricine ia parte la ea este un aparator al bogatilor si un inamic al poporului.

 

Ursul, dragonul si vulturul hoitar.

000dragonbear

SUA care dispretuieste atat Rusia cat si UE si in acelasi timp incearca sa le slabeasca pe amandoua deodata implicandu-le intr-un conflict armat, a ales in prezent ca una dintre actiunile punitive indreptate impotriva Rusiei sa fie “trantirea usii in nas”, izolarea Rusiei fata de Europa.

Ce nu au inteles nici SUA nici Europa este ca usa trantita este “usa din DOS a Rusiei”, “usa din FATA a Rusiei” fiind aceea dinspre China, unde Putin se si afla astazi…

American Spring

 

#000the-south-will-rise-again-confederate flag

In spatele tuturor primaverilor stau WASP, patronii complexului militaro-idustrial si nu exista nici un indiciu ca de data asta ar fi altfel. Doboara orice lider care dauneaza interesului lor; pe strada se striga “Free America !” dar motivul adevarat probabil ca este REFUZUL administratiei Obama de a adopta masuri care, drept consecinta imediata ar avea declansarea celui de-al Treilea razboi mondial – circumstanta in care ultranationalistii isi imagineaza ca America va fi salvata.
Nu este un amanunt faptul ca “patriotii” Americani sunt cei care au mereu o arma la indemana, dispretuiesc Statul ca institutie si in majoritate sunt urmasii Confederatilor, cei care au luptat cu arma in mana ca sa-si apere libertatea DE A DETINE SCLAVI.
Dusmanul dusmanului meu NU este intotdeauna prietenul meu.
Deocamdata, “Free” America trebuie inteles in acelasi context ca si “Free” Market capitalism.

Pe voi va intereseaza ?

“În România deja pluteşte în aer un amestec exploziv, emanat de o economie falimentată cu bună ştiinţă care, la rândul ei, generează o atitudine populară profund antisistem. Există semnale evidente că din toamna anului 2013 va începe un proces ireversibil de ieşire definitivă de pe orbita SUA. Drept dovadă, în ultimele luni s-au înteţit tentativele de câştigare a bunăvoinţei Kremlinului, dirijate pe canale discrete, din partea multor moguli, politicieni celebri de la putere şi din opoziţie, directori din instituţii cheie şi formatori de opinie, isterizaţi de spectrul pierderii poziţiilor privilegiate, deţinute în cadrul societăţii româneşti. Răspunsul primit fiind acelaşi: nu ne interesează. Moscova nu foloseşte nici metodele şi nici prizonierii altora. Asta însemnând că raportate la ceea ce urma în România, evenimentele din decembrie 1989 pot fi catalogate drept extrem de paşnice. 
Spre deosebire de trădătorii din 1989, la ora actuală există până la 100.000 de indivizi (deţinători de vile somptuoase, terenuri, conturi în bănci, autoturisme de lux şi iahturi, apărate de propriile firme de pază, dotate cu arme şi muniţii de tip militar). Ei s-au îmbogăţit fraudulos din avuţia naţională, ca urmare a “democraţiei de tip occidental” impuse de SUA în România, constând în deposedarea, de ceea ce au creat 21 de milioane de români de-a lungul întregii lor vieţi. Şi aceşti indivizi, care constituie coloana a V-a a SUA în România, nu vor sta deloc cu mâinile în sân, pentru că americanii, de la războaiele din Coreea şi Vietnam, au căpătat prostul obicei ca la retragerea dintr-o ţară ocupată, să aplice tehnica “pământului pârjolit”. În cazul României o vor face indirect, prin Coloana lor a V-a autohtonă. Întrucât am observat că nu interesează pe nimeni din România acest aspect, nu-l voi detalia.”
Mai mult: http://romanian.ruvr.ru/2013_03_28/Secretul-unei-cariere-de-succes-in-Romania-Si-reversul-medaliei/

America

 

Ame

“America practica fascismul economic, al carui plan este sa cucereasca intreaga lume prin actiunea Capitalismului-American-cu-piete-libere care, in imaginatia conducerii fasciste, va face ca America sa fie cea mai puternica natiune a lumii, pentru eternitate.
Fascismul economic American este implementat cu participarea celei mai costisitoare masini de razboi din istoria omenirii, sprijinita de faimosul complex economic militaro-industrial.
Masina de razboi Amrericana in nici un fel nu poate fi inteleasa ca fiind defensiva. Datorita unor motive simple geografice, este aproape imposibil sa invadezi America. Tot ce i-ar trebui Americii ca sa se apere ar fi o aviatie excelenta, submarine excelente si cateva portavioane. Acestea ar opri orice amenintare serioasa la adresa Americii. Aproape ca nu are nevoie de soldat.
Atunci, de ce are America o armata uriasa? Ca sa intervina agresiv in afacerile altor tari – cum ar fi Vietnam, Irak, Afganistan si inca multe altele.
Cine porneste razboaiele? Elita fascista capitalista Americana, proprietarii privati ai complexului militaro-industrial.
America are cel mai mare si mai costisitor aparat de spionaj din lume si are capacitatea de a putea spiona pe oricine, inclusiv lideri ai altor natiuni.
America este o dictatura fascista in care dictatorii fascisti nu apar niciodata in public. Ei isi trimit doar papusile sa joace rolul de “politicieni” – o denumire incorecta intrucat nici unul dintre politicienii alesi prin vot NU ARE NICI O PUTERE intr-o dictatura economica fascista – si sa faca cu mana multimilor credule la adunari si conventii ridicole.
America a perfectionat ideologia fascismului si a gasit solutia exacta care permite sa fii fascist, fara sa fie evident ca ai fi. Nu exista nici un Hitler, Mussolini sau Franco in fascismul aberican, nu exista camasi negre sau maro, nu exista marsuri cu torte, nu exista steaguri de partid fasciste arborate pe toate cladirile, nu exista Gestapo, nu exista lagare de concentrare, nu exista atac impotriva religiei. Exista numai esenta: un minuscul grup ultrabogat care are interese contrare restului societatii ce detine puterea pentru a-si impune vointa si interesul asupra tuturor ceilalti – prin mijloace economice.
Unii se vor simti indignati, “Cum ar putea America sa fie fascista? Oricine are dreptul sa vorbeasca liber!” ….Ceea ce au, in realitate Americanii este dreptul de a vorbi fara sa fii deloc bagat in seama…bogatii nu sunt catusi de putin interesati de ceea ce au ei de spus… cainii latra, caravana trece. Aceasta situatie produce oamenilor o falsa constiinta. Nu numai ca acest drept poate aduce capitalistilor profit (Facebook, Tweeter, televiziuni comerciale care se bazeaza pe talk-show, etc.) dar si ajuta la mascarea naturii fundamental fasciste a Americii.
Dreptul la libera exprimare are valoare numai in masura in care poti spera ca va schimba ceva. In America, indiferent de ce spune poporul, indiferent pentru cine voteaza -nimic nu se schimba niciodata. Conducerea fascista – stapanii politicienilor-paiata – ramane la conducere orice-ar fi.
Pune-ti o simpla intrebare despre natura fascismului. Nu este una din trasaturile sale definitorii aceea ca nu poti scapa de dictatura fascista? Nu exista nici o modalitate ca sa-i votezi disparitia. Clasic, acest lucru s-a obtinut prin scoaterea in afara legii a tuturor celorlalte partide. In America, fascismul a devenit mai perfectionat si permite partidelor si alegerilor sa se dezvolte – PENTRU CA ACESTEA NU AU NICI O RELEVANTA SI NICI UN EFECT, ELE NU AFECTEAZA DICTATURA FASCITA CATUSI DE PUTIN. Liderii fascisti nu sunt niciodata disponibili pentru a fi votati, nu dau socoteala absolut de loc poporului in timp ce controleaza 100% viata acestuia si, nu exista nici o posibilitate ca sa fie inlaturati de catre popor.
Astfel, retorica Americana se automaguleste afirmand ca America este o democratie minunata, in care fiecare are dreptul sa vorbeasca liber, in timp ce, in realitate, America este o dictatura fascista in care fiecare are dreptul sa vorbeasca singur, fara sa poata schimba nimic, iar poporul este 100% lipsit de putere. Cum scapi de superbogati, de marile banci private, de vastele corporatii multinationale, de piata “libera”? Ei bine, NU POTI.
Cine controleaza America: poporul sau bancile, corporatiile si pietele? Strada Principala sau Wall Street? Trezeste-te!
America este o dictatura fascista a Sionistilor si masonilor albi anglo-saxoni protestanti, una dintre cele mai perfide care au existat vreodata. Invatand din cauzele care au dus anterior la caderea fascismului, a facut eforturi extreme ca sa actioneze acoperita de o masca binevoitoare – ceea ce a functionat perfect.
Americanii sunt atat de ********* incat arunca vina asupra guvernului lor impotent pentru orice dar NICIODATA nu se uita deasupra paiatelor, spre papusari – dictatorii fascisti care ii manevreaza.
In Al Doilea Razboi Mondial victorios a fost fascismul. Nu fascismul politic European ci fascismul economic American. Fascismul American a condus lumea de atunci fara intrerupere si numai cea mai puternica revolutie a popoarelor urmata de adoptarea imediata a taxei de mostenire de 100% poate sa ne scape de acesti fascisti.
In anii ’60, America a lansat un razboi ilegal, de agresiune inpotriva Vietnamezilor comunisti. “Razboiul rece” nu a fost razboiul intre Vestul “liber” si Estul totalitar ci a fost un razboi intre FASCISM SI COMUNISM, INTRE FASCISMUL ECONOMIC SI REZISTENTA COMUNISTA impotriva acestei ideologii. Fascismul a castigat.
Cand este analizata corect, America este cea mai de extrema dreapta, fascista, natiune din lume. Vezi discursurile agresive ale sustinatorilor pietelor libere capitaliste, ale libertarienilor anarho-capitalisti, ale supravietionistilor, gazdelor emisiunilor radio cu continut ofensator, comentatorilor Fox News, Randroizilor, conducerii Tea Party, fundamentalistilor crestini, reprezentantilor Armatei (slugile complexului fascist militaro-industrial), ai Partidului Republican – urmasul Confederatiei Americii – inca rasisti pana in maduva oaselor si care nu sunt de acord nici astazi cu ideea ca sclavia ar fi rea, si asa mai departe.
De aici rezulta numai cresterea unui imens val de ura si otrava, de dispret TOTAL fata de comunitate si societate.
Tine minte, este un test simplu ca sa vezi daca traiesti intr-un stat fascist sau totalitar – nu poti sa scapi niciodata de cei care sunt, mereu aceiasi, la putere.
Americanii trebuie sa se intrebe cu seriozitate daca vor putra vreodata sa inlature de la putere actuala Elita nealeasa de popor – dictatura economica fascista – care conduce in realitate America.
Daca raspunsul este – nu, trebuie fie sa se revolte, fie sa inteleaga ca obedienta iresponsabila inseamna de fapt ACCEPTUL situatiei de sclav al stapanilor fascisti. ” Mike Hockney

Cand ai votat sa ataci Rusia? …sau ce este, in realitate, fascismul?

#500px-Fascist_symbol.svg

Cand ai votat sa ataci Rusia? …sau ce este, in realitate, fascismul? Este o FORMA AUTORITARA DE GUVERNARE, originar legata de CORPORATISM, care a existat in Italia 1922-1943 sub conducerea lui Benito Mussolini, sustinut in special de fortele de extrema dreapta. Ce inseamna asta? Inseamna ca, daca nu esti multumit, nu poti indeparta prin alegeri conducerea fascista si nici nu ai nici un cuvant de spus in privinta actiunilor acesteia. Corporatismul nu inseamna altceva decat UN GRUP DE PERSOANE care actiooneaza ca un corp, ca un organism viu PENTRU INTERESUL COMUN. In societatea atomizata si demoralizata in care saracii nu se pot uni, fiind divizati ca prostii dupa partide politice, interese regionale, pensii voit inechitabile, salarizare voit inechitabila, genuri de muzica, religii, natiuni, exista un GRUP UNIT 100% si care isi urmaresteste foarte eficient interesele. Este vorba de grupul celor mai bogati, Elita averii si a Puterii, care este 100% devotata mentinerii dominatiei asupra noastra si imbogatirii ei in continuare. Traditional fascismul a atacat comunismul, conservatismul si liberalismul parlamentar dintr-un motiv foarte simplu: un grup cu adevarat incorporat are acelasi interes comun ca si interesul particular al fiecaruia; fiecare bogat este interesat ca el insusi sa ramana dominant si sa se imbogateasca si, in acelasi timp, grupul incorporat al bogatilor este interesat sa ramana dominant si sa se imbogateasca in continuare. Acest lucru face posibil ca sa fie prezentat interesul personal drept o Cauza si astfel sa atraga in jurul lui pe primitivii care nu inteleg decat acelasi lucru – anume urmarirea interesului personal din pozitia de dispret total fata de oricine care nu face parte din “corp”. Bineinteles ca interesul personal NU ESTE O CAUZA, pentru ca o Cauza trebuie sa fie ceva DEASUPRA INDIVIDULUI, dar este o strategie de dominatie care s-a dovedit pana acum eficienta – cooperarea in cadrul unui grup care concentreaza majoritatea resurselor si care este in razboi – mascat – cu restul lumii. Acesta este motivul pentru care Sistemul bancar este instrumentul central al interesului, controlului si strategiei Vechii Ordini Mondiale. Atata vreme cat detin controlul banilor, puterea lor nu poate fi revendicata. De aceea, controlul lor asupra banilor trebuie sa inceteze. Bancile trebuie sa fie in responsabilitatea poporului. Un guvern democratic ce nu conduce bancile, NU CONDUCE TARA, astfel incat alegerile sunt fara rost. Este simplu ca “Buna ziua” ! Daca bancherii in trecut au investit in razboaie (finantand ambele tabere), si au facut profituri uriase prin intermediul lor, astazi au constituit uriase institutii internationale cu interese pe intreg globul. Nu pot da gres in a fi castigatorii finali ai oricarui razboi pe care oamenii l-ar duce pe acest pamant. Cu exceptia unui razboi indreptat specific asupra lor si asupra bancilor private.

Cine l-a votat pe Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, singura organizatie politica ce are intr-adevar ceva putere in Europa si al carei rol este doar impunerea politicilor asupra tarilor participante? Despre guvernele marioneta ale statelor nationala nu are rost sa vorbim, vedem ca ceea ce se hotaraste la Bruxelles devine legea in periferie. Cine a votat pentru complexul militaro-industrial American? Cine a votat ca 85 de oameni sa detina tot atata bogatie cat 3.5 miliarde de oameni? Cine a votat ca Europa sa atace cu Rusia? Sa nu aud ca nu a atacat decat rusii din Ucraina. Atacarea cetatenilor unei tari, indiferent unde se afla acestia, inseamna atacarea tarii respective. Daca cineva ar ataca Americanii din Romania, ar reactiona America insasi?

Regiunile separatiste din Ucraina NU au fost teritoriu Ucrainian inainte de URSS ci, dimpotriva, au fost teritoriu rusesc iar cei care le locuiesc acum erau si sunt RUSI. Au dreptul sa-si hotarasca singuri viitorul – tot asa cum am avea si noi daca nu am fi atat de lasi.

Practic, EU si SUA AU PORNIT DEJA razboiul, dar fara declaratia oficiala si se prefac ca nici usturoi nu au mancat, nici gura nu le miroase.

Acest razboi este CONTRAR INTERESELOR popoarelor europei. Interesul popoarelor Europene este convietuirea pasnica cu vecinii sai. IN NICI O CIRCUMSTANTA interesul popoarelor Europene nu este sa ATACE Rusia. Este insa interesul unui grup incorporat, autoritar, fara natiune de apartenenta (natiunea este o proprietate DEZBINATOARE- bogatia este o proprietate UNIFICATOARE), care nu are interesul sa actioneze impotriva partidelor pentru ca partidele sunt slugile sale.

Rezumat:

Interminabila dezbatere despre economie, politică şi libertate se reduce la o singură întrebare: CINE trebuie să CONTROLEZE BANII: angajatii poporul sau un mic grup fascist de privaţi ultrabogati, care nu sunt răspunzători în faţa nimănui dar care controlează poporul? Nici o banca PRIVATA nu trebuie sa mai existe pe suprafata pamantului. Orice altceva este propagandă.