Platforma Program, minimala

PUTEREA NE REPREZINTA DECI TREBUIE SA ASCULTE DE VOINTA NOASTRA, sa ne conduca in DIRECTIA pe care NOI O INDICAM !

CEREM conducerea poporului, IN REALITATE in folosul poporului, prin situarea ideilor deasupra banilor, esteticii deasupra shopping-ului, compasiunii deasupra indiferentei, comunitatii deasupra izolarii, culturii adevarate deasupra consumerismului, prin intermediul celor mai merituosi.

OBIECTIVELE le definim NOI !

Platforma Program MINIMALA pentru oricine / orice va vrea sa ne castige increderea, votul, mandatul:
*********************************************************************************************
1.Scopul si motivul existentei statului este BUNASTAREA CETATENILOR.

2.Guvernul este constituit pentru a transpune in realitate cerinta ca fiecare om sa aiba asigurate conditiile in care sa se poata bucura de drepturile sale naturale si imprescriptibile.
3.In orice guvernare, exista categorii mai putin favorizate. O buna guvernare garanteaza SANSE MAXIME in viata, unui NUMAR MAXIM de oameni. Va fi incurajata echitatea, in opozitie cu privilegiul mostenit. Asta nu inseamna disparitia familiei ci, DIMPOTRIVA, transformarea societatii intr-o COMUNITATE+.
4.Societatea are DREPTUL si OBLIGATIA de a defini CE ESTE  TOLERABIL si ce NU. Defectele precum lacomia, hotia, tradarea, care injosesc societatea, nu vor fi tolerate. Cele mai mari defecte sunt dispretul fata de educatie si dispretul fata de fiinta umana.
5.Statul va asigura IN REALITATE, pentru TOTI cetatenii educatie si sanatate de inalta caliate, hrana si adapost decente.
6.Statul va asigura IN REALITATE, LIBERTATEA INFORMATIEI.
7.Va fi incurajata o societate diversa, rezonabil etalata, cu diferenta de maxim 20X intre castigul minim si maxim, castig direct proportional cu UTILITATEA SOCIALA a actiunii efectuate.                                                                                                             8.Conducatorii isi exercita niste drepturi, dar drepturile sunt legate intotdeauna de obligatii. Au RESPONSABILITATE fata de ceea ce infaptuiesc, fie acest lucru bun sau rau.                                                                                                                       9.Introducerea “metodei stiintifice” in politica, adica periodic rezultatele sunt analizate, din punct de vedere al atingerii obiectivului propus; deciziile neconforme cu obiectivul sunt eliminate, actiunile care conduc in vederea obtinerii acestuia sunt pastrate, dupa care procesul se reia. Lista mea creste permenent, cu sugestii de la voi !

10.”Traseismul” politic este interzis. Ai intrat in politica pe lista de partid, daca pleci  eliberezi postul ocupat, simultan cu plecarea.

************************************************************************************************

Singura modaliate, in care o miscare politica se poate ALATURA Pietii Universitatii (in cazul in care noua conducere nu va fi emergenta miscarii si, in consecinta, nu va include NICI un membru cunoscut al actualei clase politice), este la nivelul ideilor, prin acceptarea revendicarilor pietei ca fiind si ale acelei formatiuni. Alaturarea la nivel de masa de demonstranti, cum s-a incercat, pare o incercare rusinoasa de confiscare a revoltei, PENTRU CA ASTA SI ESTE! Chiar si ei si-au dat seama ca nu sunt bine vazute, si pe drept cuvant, siglele partidelor mafiote.

De aceea, este imperios necesar ca Piata Universitatii sa-si expuna revendicarile, intr-o maniera profesionala, stiintifica.

Abia dupa aceea, pot incepe discutiile.
Sa candideze CINE VA VREA, cu conditia SA-SI ASUME platforma minima !

Citeste si da mai departe!

Cele mai mari defecte sunt dispretul fata de educatie si dispretul fata de fiinta umana.
Problema Romaniei nu sunt banii; problema Romaniei este tradarea.
Libertate+, Echitate, Solidaritate, Comunitate+ !

9 thoughts on “Platforma Program, minimala

  1. Un program mai complex dar cu acelasi scop:

    http://www.drumulinvingatorilor.ro Bucureşti
    Frăţia Creatorilor 26.01.2012

    PROGRAM
    de prevenire a genocidului şi de scoatere a naţiunii române din grava criză ştiinţifică, economică şi morală

    Stimaţi conaţionali,

    Frăţia Creatorilor este un forum de discuţii la care participă persoane din toate clasele şi categoriile sociale,de la doctor în ştiinţe şi până la casnică. Forumul s-a dezvoltat în cadrul site-ului http://www.drumulinvingatorilor.ro, site organizat de câţiva fani ai scriitorului Pavel Coruţ.
    Noi căutăm soluţii de ieşire din criză fără afectarea populaţiei. Nu intenţionăm să devenim partid politic, ci o asociaţie civică activă. În urmă cu aproape un an, am luat în dezbatere acest Program şi am Iansat către concetăţeni mai multe variante ale lui, prin televiztune şi printuri. Vă precizăm următoarele informaţii despre noi, cu scopul de a nu fi confundaţi cu doritorii de privilegii politice:
    a) Nu intenţionăm să aderăm la nici un partid sau grupare civică.
    b) Suntem siguri că naţiunea noastră poate fi scoasă din criză numai de profesionişti bine pregătiţi şi cinstiţi din toate domeniile. Deci,suntem adepţii tehnocraţiei, meritocraţiei, creativităţii şi moralităţii în viaţa publică. Bomba cu amatori politici corupţi ne-a adus în grava criză actuală.
    c) Suntem adepţii republicii laice de tip prezidenţial, deoarece această organizare statală asigură eficienţa conducerii şi tragerea la răspundere a vinovaţilor de greşeli sau acte de corupţie.
    d) Suntem filo-europeni şi milităm pentru consolidarea Statelor Unite Europene.
    e)Suntem adepţii rezolvării paşnice a diferenţelor de păreri de către cetăţeni, inclusiv prin manifestaţii stradale.
    f)Suntem adepţi ai statului social bazat pe contract între noi, naţiunea-patron şi liderii angajaţi să ne asigure o viaţă normală. Combatem statul minimal deoarece îşi abandonează cetăţenii şi goleşte noţiunea de stat de orice obligaţii ale liderilor.
    g) Milităm pentru îmbinarea armonioasă a celor mai pozitive laturi din capitalism şi socialism, într-un nou tip de orânduire numită Orânduirea Creatorilor Morali (OCM). Libera iniţiativă privată nu trebuie limitată decât de legi strict necesare. Statul însă e obligat să asigure loc de muncă persoanelor incapabile de liberă iniţiativă,în mari întreprinderi de stat.
    Vă rugăm să studiaţi acest material, să-l analizaţi cu amicii şi rudele sau cu alte persoane! Dacă sunteţi de acord cu el, faceţi-i completări şi multiplicaţi-l spre distribuire!

    Vă mulţumim!

    Noi suntem naţiunea-patron iar liderii, de la Preşedinte în jos sunt angajaţii noştri. Ei trebuie să ne respecte voinţa în toate problemele statului român.
    Profunda criză economică din România a fost provocată de corupţia şi incompetenţa liderilor politico-administrativi, economici şi religioşi din perioada dictaturii ceauşiste [1980-1989] şi ai perioadei de tranziţie [1989-2010]. Naţiunea română a avut posibilitatea unui trai prosper, pe baza activităţii creatoare, într-o economie organizată modern şi eficientă. În perioada socialistă, produceam şi exportam de la ac la avion de luptă, aveam un sistem de învăţământ performant, o protecţie socială satisfăcătoare, o populaţie morală, educată în cultul muncii şi al cinstei, un sistem rentabil de relaţii economice externe cu mai mult de 100 de state. Momentul decembrie 1989 a găsit România fără nici o datorie externă şi cu o rezervă bănească de 4,5 miliarde dolari SUA, 1,6 miliarde ruble transferabile, sute de miliarde de lei puternici, adunaţi în fonduri speciale [PCR, UTC, ODUS, asociaţiile femeilor, pionerilor, şoimilor patriei, Armată, Ministerul de Interne şi alte ministere etc.]. Totodată, a găsit economia românească în plină funcţiune, cu mai mult de 70% din obiective modernizate, cu mai mult de un milion de specialişti cu studii superioare şi postliceale, cu un sistem eficient de achiziţii şi export, cu un număr ridicat de persoane implicate direct în sfera productivă şi un număr redus de pensionari.
    Liderii politico-economici, administrativi şi religioşi de după decembrie 1989 au distrus economia românească, au înstrăinat cele mai rentabile ramuri şi obiective economice, au proletarizat în masă populaţia românească proprietară a avuţiei naţionale furate, au redus drastic proprietatea naţională în favoarea unor firme străine, au scăzut cumplit sfera creatorilor direcţi, concomitent cu creşterea volumului de populaţie inactivă, au dus statul român în poziţia de semicolonie falimentară. În prezent, vinovaţii de această situaţie disperată vor să iasă din criză prin sacrificarea maselor largi de copii, studenţi, personal bugetar, pensionari şi mici întreprinzători români. În compensaţie, clientela lor politico-economică şi religioasă se va îmbuiba în continuare din munca şi sacrificiile noastre.
    Reducerea veniturilor populaţiei cu 25%, respectiv 15% va afecta milioane de cetăţeni români aflaţi deja la limita inferioară a suportabilităţii, provocând un genocid de amploare, prin subnutriţie, malnutriţie, lipsă de asistenţă medicală, lipsa facilităţilor necesare unui trai modern [gaze, apă caldă şi rece, energie electrică, servicii telefonice etc.]. Noi, Frăţia Creatorilor, ne opunem ferm programului de genocid dictat de FMI şi propunem ieşirea din criză prin folosirea altor surse aflate la îndemâna guvernaţilor. Ca regulă generală, fiecărui cetăţean activ ori fost activ [pensionar] îi sunt necesari cel puţin o mie de lei noi pe lună pentru a supravieţui. Nimeni nu are dreptul să scadă veniturile cetăţenilor sub această limită, decât în cazuri bine justificate, cum ar fi alcoolici, leneşii,cei care au refuzat ori refuză să muncească etc. Liderii politico-administrativi pot colecta fondurile bugetare necesare ieşirii din criză din următoarele direcţii:
    1] Anularea subvenţiilor anuale şi de campanie acordate partidelor politice. Cine doreşte să facă politică s-o facă pe bani propri ori atraşi din cotizaţii şi donaţii.
    2] Anularea subvenţiilor acordate asociaţiilor cu orice profil,cu excepţia celor strict necesare supravieţuirii naţiunii române. Exemple de asociaţii cărora li se pot anula subvenţiile,fără a fi afectat vreun cetăţean onest: UDMR, asociaţiile minorităţilor naţionale, asociaţiile editorilor, uniunile de creaţie [acestea trăiesc din propriile creaţii ], asociaţiile pentru protecţia animalelor. Suntem în poziţia disperată de a proteja mai întâi viaţa oamenilor, apoi cea a animalelor. E incorect să cheltuim cu întreţinerea unui câine vagabond mai mult decât pentru un pensionar sau pentru un handicapat.
    3] Anularea salarizării mascate a clerului de toate confesiunile, deoarece propagandiştii religioşi [preoţi, rabini, muftii etc.] sunt prestatori de servicii religioase plătite de populaţie, nu angajaţi de stat. În prezent, clerul de toate confesiunile este “ajutat” de stat cu sume lunare incredibil de mari, ca de exemplu: patriarhul BOR-83 de milioane lei vechi, şefi de cult [rabin şef, muftiu etc.]-76 de milioane, episcop-66 de milioane, episcop-vicar-63,5 milioane etc.. Avem de a face cu indivizi care primesc gratis masă, casă, transport , haine etc.şi nu au nici un fel de obligaţii familiale. La ce le trebuie aceşti bani smulşi de la gura săracului muribund?
    4] Anularea tuturor subvenţiilor, donaţiilor şi retrocedărilor făcute către cultele religioase în ultimii 19 ani şi restituirea sumelor către bugetul de stat. Imobilele recuperate în urma anulării actelor de donaţie ori de restituire să intre în proprietatea naţională şi să primească destinaţie economică, umanitară sau culturală modernă.
    5] Desfiinţarea tuturor posturilor de profesori de religie şi dirijarea banilor astfel obţinuţi către Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, cu scopul de a salva alte posturi de profesori de ştiinţe strict necesare cultivării tinerii generaţii [astronomie, ştiinţe naturale şi exacte etc.]. Religia să fie predată după model american: în mod benevol, în şcoli de duminică, în familie sau la biserici.
    6]Secularizarea averilor cultelor şi sectelor religioase care nu folosesc practicării ritualurilor ori sunt contrare dogmei lor de baza [Nu adunaţi averi pe Pământ,ci în Cer!], după modelul aplicat de domnitorul Alexandru loan Cuza. În prezent, cultele şi sectele religioase sunt mai bogate decât statul român, iar averea lor de zeci de miliarde de euro a fost acumulată în mare parte din donaţii, subvenţii şi retrocedări făcute din bugetul de stat. De exemplu, fosta senatoare Simona Marinescu a făcut donaţii de miliarde de lei din fondul de pensii unor culte din judeţul Buzău, pentru a fi ajutată în alegeri [caz documentat de presa scrisă]. Banii obţinuţi astfel să fie dirijaţi către fondul de pensii iar imobilele să fie folosite în scopuri umanitare [cămine, azile, şcoli speciale etc.].
    7] Impozitatea veniturilor şi averilor cultelor religioase la fel ca la orice altă societate economică. Cultele religioase realizează venituri imense din mai multe categorii de activităţi economice: ritualuri, taxe de cult, servicii turistice [pensiuni, hoteluri etc.], servicii de editură, artizanat, activităţi agro-industriale, “sfinţirea” unor mobile şi imobile, comerţ cu obiecte de cult sau cu iluzii [moaşte, brâul “maicii domnului”] etc.. Naţiunea care a fabricat religia judeo-creştină, grecii, impozitează veniturile religioase cu 20%.
    8] Restituirea tuturor sumelor donate de către Guvern şi diverse ministere pentru construirea “catedralei mântuirii neamului” şi a altor lăcaşe de cult judeo-creştin. Folosirea acestor sume pentru salarizarea bugetarilor aflaţi în pericol de reducere a veniturilor. Neamul românesc nu se va mântui cu şandramale mistice şi ritualuri sălbatice judeo-creştine sau de alt fel. Neamul românesc va ieşi din criză prin cunoaştere ştiinţifică, creaţie utilă, comportare morală şi deplină solidaritate socială. Patriarhia BOR sfidează întreaga naţiune săracă, refuzând să înceteze construcţiile faraonice şi inutile. Până când vom mai răbda acest parazitism religios sfidător?
    9] Desfiiinţarea CNSAS şi dirijarea sumelor astfel obţinute pentru salarizarea serviciilor secrete. CNSAS s-a înfiinţat în urma diversiunii “securişti-teorişti”, din decembrie 1989,iar obiectul său de activitate a fost desfiinţat prin verificările făcute de mass media, Procuratură şi Justiţie. După 20 de ani de la desfiinţarea Securităţii Române, e inutil să mai discutăm ce a făcut şi cum a lucrat. Procuratura n-a reţinut o singură acuzaţie împotriva unui singur securist.
    10] Desfiinţarea Institutului pentru studierea crimelor comunismului, deoarece fostele crime şi abuzuri ale regimului de ocupaţie sovietic nu pot fi puse în sarcina socialismului românesc şi dirijarea sumelor astfel obţinute către pensii şi alocaţii. Din multe puncte de vedere, socialismul românesc, de după 1964, a fost mult mai uman decât actuala societate capitalist-sălbatică. De pildă,speranţa de viaţă din socialism era cu 10 ani mai mare, nu exista şomaj, fiecare om primea o locuinţă ieftină, leul era stabil, pensiile erau satisfăcătoare, ordinea şi liniştea socială erau asigurate de bună voie [nu prin coerciţie], serviciile medicale erau gratuite etc.
    11] Desfiinţarea Institutului Cultural Român şi transferarea bugetului acestuia la Ministerul Afacerilor Externe, minister care poate îndeplini mai bine sarcinile de promovare a culturii româneşti peste hotare.
    12] Reînfiinţarea Ministerului Comerţului Exterior şi a oficiilor judeţene de comerţ exterior,prin care micii întreprinzători români să-şi poată derula toate activităţile de export: informare de pe pieţe externe, reclamă şi promovarea pe pieţe externe, efectuarea exporturilor şi încasarea sumelor cuvenite.
    13] Adoptarea legii pentru confiscarea averilor dobândite ilicit, în regim de urgenţă şi aplicarea ei imediată. Sumele confiscate de la infractorii din această categorie să fie folosite pentru investiţii economice de stat, precum şi pentru plata normală a lucrătorilor din domeniile care concură la aplicarea legii: ofiţeri de informaţii şi poliţie, procurori, judecători.
    14] Anularea tuturor scutirilor de impozite şi alte taxe acordate de guvernanţii corupţi, în ultimii 19 ani şi recuperarea sumelor datorate, de la debitori şi de la guvernanţii corupţi. Folosirea acestor sume pentru stimularea economiei naţionale [investiţii, promovare, instruirea creatorilor etc.]. La o simplă estimare, e vorba de minim 20 de miliarde de euro. De pildă, numai firma Erickson a fost scutită de Mugur Isărescu, în scurta perioadă cât a fost premier, de suma de 800 de milioane de dolari. Cu o sumă identică a fost scutit Rompetrol, de către fostul premier Adrian Năstase. Dacă guvernanţii corupţi n-ar fi aplicat politica scutirilor, România nu ajungea datoare.
    15] Anularea tuturor reeşalonărilor de plată a taxelor datorate bugetului de stat şi colectarea de urgenţă a sumelor datorate de marii debitori. Extinderea executării silite asupra averilor deţinute de liderii prezenţi sau din trecut ai firmelor falimentare.
    16] Serviciile secrete, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Justiţiei să întreprindă toate măsurile specifice pentru identificarea şi recuperarea imenselor sume scoase din ţară de infractorii de tranziţie.
    17] Declanşarea urmăririi penale, concomitent cu sechestrarea tuturor bunurilor, asupra liderilor politico-economici şi administrativi care au privatizat fraudulos obiective economice rentabile, cum ar fi Romtelecom, Petrotub, IMGB, Sampanie-Simleul Silvaniei, CCCF [pendinte de CFR], combinatele siderurgice, reţelele de distribuire a gazelor naturale şi a energiei electrice etc.. Aceste obiective şi multe altele erau rentabile, alimentau bugetul de stat cu sume imense şi asigurau multe locuri de muncă, fapt pentru care privatizarea lor nu a fost justificată de criterii economice, ci motivată de acte de corupţie.
    18] Sistarea importurilor de armament şi tehnică de luptă pe termen de 5 ani, deoarece produsele din această categorie sunt vechi,nu ne trebuie neapărat şi nu servesc la apărarea ţării.
    19] Retragerea trupelor române din Irak şi Afganistan, cum au procedat naţiuni europene mai evoluate şi încetarea cheltuielilor în valută cu întreţinerea lor. Naţiunea română,ca şi cea americană,nu are nici un fel de interese în aceste două ţări. Un mic grup de interese din SUA întreţine aceste focare de război,contrar dreptului internaţional şi rezoluţiilor Consiliului de Securitate.
    20] Reducerea cheltuielelor Parlamentului cu 70%, prin aplicarea următoarelor măsuri de bun simţ:
    a]Reducerea numărului de parlamentari la 180, câte unul la 100.000 de electori.
    b]Reducerea personalului auxiliar al unui parlamentar la un consilier, o secretară şi un şofer [care poate şi lipsi,dacă parlamentarul îşi conduce singur autoturismul].
    c]Mutarea Parlamentului într-o clădire mai mică şi închirierea Palatului Poporului unor mari firme şi ambasade străine.
    d]Desfiinţarea posturilor de deputaţi ai minorităţilor, deoarece aceştia erau aleşi prin abuz şi discriminare, în numele unui mic număr de electori.
    e]Reducerea cheltuielilor adminstrative şi de reprezentare a fiecărui parlamentar la strictul necesar îndeplinirii funcţiei [mobilier, aparatură electronică, autoturisme, diurne, birouri teritoriale etc.].
    21] Legalizarea transformării pedepsei închisorii,pentru anumite infracţiuni, cu plata unor mari sume de bani. De pildă, pentru o vătămarea din culpă, în loc de 3 ani închisoare, să se poată plăti o sumă de 2000 de lei [chiar şi mai mult] pentru fiecare zi de închisoare.Sistemul a fost aplicat în socialism şi a adus mari venituri la stat.
    22] Legalizarea şi impozitarea prostituţiei, după modelul din ţările vest-europene.Prostituţia este naturală şi nu încalcă nici o lege divină,cum o încalcă homosexualitatea deja legalizată sub guvernarea creştin-democrată. Legalizarea ei previne răspândirea bolilor venerice, violurile şi veniturile ilicite ale proxeneţilor. O prostituată de lux câştigă circa 4000 de lei pe zi [1000 de euro]. Impozitele din această sursă ar trebui să meargă la Ministerul Sănătăţii.
    23] Înăsprirea pedepselor pentru infracţiunile economice, începând de la mită, trafic de influenţă etc. Aplicarea în toate cazurile de astfel de infracţiuni a pedepsei confiscării totale sau parţiale a averii.
    24] Impozitarea progresivă şi severă a proprietarilor mai multor locuinţe şi a gradului de lux al fiecăreia,încât să se ajungă la lichidarea speculei cu spaţiu locativ şi la renunţarea la imobile supradimensionate şi ultraluxoase.
    25]Gospodărirea judicioasă a pământului naţional, pe baza unui plan unic, din care să nu lipsească următoarele elemente:
    a]Precizarea în Constituţie a faptului că pământul constituie avere naţională de importanţă vitală, aflată într-una din următoarele forme de proprietate: de stat,mixtă şi particulară.
    b]Interzicerea prin lege a înstrăinării pământului românesc către cetăţeni străini, cu excepţia celor din ţări ale Uniunii Europene.
    c]Legiferarea donaţiilor benevole a terenurilor nelucrate, de către proprietarii neinteresaţi de ele, către stat sau către instituţii ştiinţifice de profil [staţiuni de cercetări, academii agricole etc.]. Interzicerea prin lege a donaţiilor de terenuri către culte şi secte religioase, deoarece acestea nu au voie să deţină averi, conform propriilor dogme.
    d]Reînfiinţarea fermelor şi staţiunilor de cercetare de stat cu profil agricol şi horticol, pe terenurile recuperate de naţiune de la culte şi secte religioase. de la donatori şi de la persoanele cărora li se naţionalizează terenurile, conform legii.
    e]Legiferarea naţionalizării terenurilor nelucrate mai mult de doi ani, cu o minimă despăgubire către fostul proprietar. Eventual, despăgubirea poate fi acordată şi în acţiuni la fermele de stat.
    f]Renunţarea la culturile tradiţionale nerentabile şi abordarea în culturi a celor mai rentabile plante: pomi şi arbuşti fructiferi, struguri de masă, legume şi zarzavaturi, plante medicinale, flori, plante exotice [kiwi, curmali chinezeşti, bananieri nordici, măslini adaptaţi, actinide, alune de pământ etc.]. Cerealele tradiţionale să fie cultivate numai în zone întinse, cu posibilităţi de mecanizare şi irigare.
    g]Refacerea sistemului naţional de irigaţii, ca proprietate de stat, după modelul egiptean. Astfel,fiecare comunitate va primi apă la preţuri modice, de stat.
    h]Legiferarea confiscării averilor indivizilor care au defrişat livezi, vii şi păduri, cu scop de speculă.
    i]Reînfiinţarea sistemului naţional de achiziţii şi export produse agricole şi agro-industriale, dintre cele cerute intens de pieţele externe [legume ecologice, fructe cultivate şi de pădure, ciuperci etc].
    j]Improprietărirea tinerilor şi pensionarilor apţi de muncă, la cerere, cu minim un hectar de teren cultivabil, cu scopul de a crea microferme rentabile, în domeniile cele mai profitabile – legume, flori, fructe de pădure şi cultivate, struguri de masă etc.
    26] Impozitarea severă a importurilor de lux – yahturi, autoturisme mai scumpe de 20.000 euro, elicoptere, bijuterii etc.
    27] Incetarea subvenţionării mascate a vânzătorilor de autoturisme prin programul RABLA.
    28] Introducerea unei taxe de 50.000 de euro pentru acordarea cetăţeniei. Astfel, nu vom mai aduna toţi săracii din ţările în curs de dezvoltare, pe care să-i întreţinem noi, din bugetul deja anemiat.
    29] Aplicarea unor impozite şi taxe severe persoanelor care practică profesii retrograde, cum ar fi astrologi, vrăjitori, ghicitori etc., precum şi bioenergoterapeuţilor de orice fel. De regulă,indivizii din aceste categorii nu-şi declară corect veniturile [ca şi preoţii], sustrăgându-se impozitării corecte.
    30] Dublarea taxelor şi impozitelor pe reclamele comerciale făcute prin orice mijloce: afişe, pliante, anunţuri în presa scrisă, clipuri televizate etc.. Firmele care practică reclamă agresivă posedă suficienţi bani pentru a-şi plăti aceste dări.
    3l] Creştere substanţială a taxelor pe băuturile alcoolice, deoarece acestea sunt mai periculoase decât ţigările şi sunt consumate de un număr mai mare de persoane.
    32] Sistarea tuturor subvenţiilor pentru orice materie primă sau energie [gaze, electricitate etc.] către toate firmele româneşti şi străine.E anormal să subveţionăm firmele de autoturisme [franceză şi americană], ca un consumator casnic să plătească energia electrică de două ori mai scump decât unul industrial etc.
    33] Oficiul Concurenţei şi Oficiul pentru Protecţia Consumatorului să clarifice cum se face că, deşi barilul de petrol s-a ieftinit de circa 4 ori, preţurile la produsele petroliere din ţara noastră au crescut. Statul să legifereze confiscarea sumelor rezultate din această speculă.
    34]Oficiul pentru Protecţia Consumatorului să clarifice din ce cauză preţurile la produsele alimentare de bază din România sunt mai mari decât în ţările vest-europene, în pofida faptului că noi avem salarii de circa 4-8 ori mai mici. Statul să intervină cu o lege care să oblige supermarketurile străine să vândă produsele respective la preţurile din ţările vest-europene sau mai scăzute, în concordanţă cu veniturile noastre mai mici.
    35] Adoptarea prin lege a sistemului de impozitare progresivă a averilor şi veniturilor, în aşa fel încât persoanele care au venituri la limita subzisteţei [1000 lei/lună] să fie scutite de impozit iar prima locuinţă să fie impozitată cu o sumă modestă. Fiecare locuinţă în plus să fie impozitată cu minim 50% mai mult, în mod progresiv, descurajând specula imobiliară. Veniturile din orice sursă să fie impozitate progresiv, de la 5% şi până la 70%. De pildă, la un venit între 1000 şi 2000 de lei/lună să se aplice un impozit de 5%, între 2000 şi 5.000 lei/lună-10%, între 5.000 şi 8.ooo-15%,…..peste un milion /lună-70%.
    36] În mod normal,reducerea de salarii, pensii, alocaţii etc. ar trebui interzisă prin lege, deoarece afectează nivelul de trai al unei populaţii nevinovate de greşelile şi corupţia guvernanţilor. Dacă am ajuns în situaţia de a face astfel de curbe de sacrificiu, atunci ele trebuie să se bazeze pe principiul că fiecare cetăţean pierde din venituri nu o cotă unică, ci proporţional cu averea şi veniturile sale. Cei care trăiesc la limita subzistenţei, de 1.000 lei/lună, nu trebuie să fie afectaţi de nici o scădere de salariu sau de pensie. Salariile şi pensiile mici să fie reduse cu o cotă mai mică, să zicem de 5%. Cele mai mari, cu mai mult, respectiv cu 10%, 15%, 20%….40%. Astfel, vom aplica în practică principiile de justiţie şi solidaritate socială. Cotele unice favorizează bogaţii şi defavorizează săracii, polarizând societatea în mod periculos şi sacrificând inuman vieţile unor semeni de-ai noştri.
    37 ]Veniturile din amenzi trebuie să crească substanţial, deoarece avem o naţiune cam dezordonată, indisciplinată, cu o comportare cam necivilizată. Aceste amenzi ar trebui să se facă venituri la primării, salvând de la şomerizare unii salariaţi, precum şi la Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu aceleaşi efecte [prevenirea reducerii soldei]. Vă dau numai câteva exemple de amenzi care ar trebui legiferate ori mărite: amenzi pentru murdărirea spaţiului public, amenzi pentru tulburarea liniştii publice, amenzi pentru folosirea unor expresii triviale în public, amenzi pentru încălcarea normelor de comportare civilizată în mijloacele de transport în comun, amenzi pentru deţinere ilegală de arme albe ori de foc, amenzi pentru circulaţia pe stradă în stare de ebrietate, amenzi pentru încălcarea regulilor auto şi pietonale [depăşirea vitezei, consumul de alcool, parcarea neregulamentară,trecerea pe culoarea roşie etc.], amenzi pentru afectarea spaţiului verde, amenzi pentru maltratarea minorilor şi femeilor, amenzi pentru afectarea arborilor şi pomilor din spaţiul public etc..
    38] În mod tradiţional, sfatul obştii româneşti n-a fost plătit, ci o îndatorire de onoare a gospodarilor care voiau să se sfătuiască cu primarul în probleme de interes general.Politrucii de după 1989 au introdus consilierii plătiţi, de la primării comunale şi până la judeţe, cu scopul de a-şi crea clientelă politică pe care să se bazeze în alegeri şi în tot soiul de învârteli necurate [inginerii financiare, adică, corupţie]. Desigur, aceasta imensă armată de consilieri este plătită din bani publici, smulşi de la contribuabili. Eu propun anularea tuturor indemnizaţiilor de consilieri, de la comună şi până la judeţ. Banii economisiţi astfel pot fi folosiţi în investiţii cu caracter economic în localităţile patriei [deci, noi locuri de muncă în ateliere şi fabrici locale]. În plus, această măsură ar destrăma mafia politico-economică teritorială, făcând cale liberă unor politicieni serioşi,competenţi şi oneşti.
    39] Naţiunea noastră trăieşte un paradox dureros: persoane care au muncit 30-40 de ani primesc o pensie de 7-800 de lei pe lună iar pentru întreţinerea unui infractor condamnat la închisoare consumăm circa 2.000 de lei pe lună. E corect? Vă propun să închidem urechile la toate insinuările palavragiiilor care se prefac că apără drepturile omului şi să legiferăm din nou munca forţată, de 10-12 ore pe zi. Numai astfel infractorii vor simţi că sunt pedepsiţi şi-şi vor plăti întreţinerea. Ei pot lucra în ferme agricole şi zootehnice, în ateliere de tâmplărie [mobilă sculptată şi curbată], la drumuri şi şosele,în ateliere de artizanat şi feronerie etc.. Sumele rezultate din astfel de activităţi să fie făcute venit ia Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru susţinerea unor pensii şi salarii decente.
    40] În perioada socialistă, am avut cei mai buni constructori de şosele, poduri, tunele şi baraje din lume, fapt pentru care eram solicitaţi în multe ţări străine, inclusiv dintre cele puternic dezvoltate [RFG,de pildă]. Propun să reînfiinţăm aceste firme de stat, cu foştii specialişti şi cu tineri calificaţi la locul de muncă, eliminând din şantierele româneşti firmele străine spoliatoare, alese de guvernanţi corupţi. Astfel,vom crea locuri de muncă pentru români, vom reduce şomajul şi vom face economii, deoarece românii din domeniu lucrează mai ieftin şi mai bine.
    41] Majoritatea “investitorilor” străini nu şi-au îndeplinit obligaţiile asumate prin contractele de privatizare şi, deci, aceste privatizări sunt anulabile. Propun ca toate privatizările frauduloase sau în care nu s-au respectat obligaţiile asumate să fie anulate prin Justiţie iar obiectivele economice respective să fie trecute în proprietatea naţiunii administrată prin stat. Prioritate ar trebui să aibă Romtelecom,Combinatul siderurgic Galaţi, Petrotub Roman, reţelele de distribuire a gazelor, energiei electrice şi apei, Combinatul de alumină Slatina … Rog specialiştii în economie să facă urgent o listă completă a obiectivelor economice privatizate fraudulos ori în care nu s-au respectat condiţiile de privatizare şi s-o înainteze Guvernului, pentru a se acţiona în Justiţie!
    42] Analiştii economici au estimat că economia subterană manevrează circa 10 miliarde de euro în fiecare an, lucru ce afectează fiecare cetăţean onest. În ţările vest-europene, denunţarea infracţiunilor de orice fel, inclusiv a muncii la negru şi a evaziunii fiscale, este considerată o îndatorire patriotică. La noi în ţară, infractorii din lumea interlopă, susţinuţi de cei din “lumea bună”, au implimentat părerea eronată că astfel de denunţuri sunt turnătorii nedemne. Trebuie să schimbăm această mentalitate infracţională care a pătruns până şi în mass media,determinând fiecare persoană care obţine venituri să-şi plătească în mod corect impozitele şi taxele. Propun ca în subordinea ANI să funcţioneze vaste comitete teritoriale de cetăţeni oneşti, organizate teritorial, care să semnaleze toate cazurile de muncă la negru, evaziune fiscală, contrabandă etc.. Această activitate, făcută în colectiv, de comitete de cetăţeni, mai ales pensionari, nu mai poate fi denigrată ca ciripeală,turnătorie ori în alt mod.
    43] Mulţi potenţiali producători de fructe, struguri de masă, legume, flori,ciuperci etc. nu se apucă de muncă, deoarece nu au garanţia că vor putea vinde produsele. Propun ca statul, prin Ministerul Agriculturii şi primăriile locale, să organizeze un sistem coerent de pieţe ţărăneşti, aliniat de-a lungul principalelor căi de comunicaţie rutieră, precum şi propriile firme de achiziţii-prelucrare a produselor agricole [parteneriat public privat]. Astfel, câteva sute de mii de persoane vor fi atrase în sfera productivă directă, inclusiv din rândul pensionarilor activi, şomerilor, asistaţilor sociali şi tinerilor aflaţi în perspectivă de şomaj. Alături de ei, vor prospera alte sute de mii de persoane care vor asigura comerţul, producerea de ambalaje, transportul, prelucrarea etc.. Creşterea numărului de creatori direcţi va asigura venituri sporite la buget, astfel că nu va mai fi nevoie să se aplice diminuări la salarii şi pensii.
    44] Cel puţin o treime dintre cei 5,7 milioane de pensionari îşi pot prelungi viaţa activă şi sănătoasă practicând activităţi utile ca pasiuni aducătoare de venituri. Exemple de astfel de activităţi: pomicultură, legumicultură, floricultură, apicultură, avicultură, artizanat, mecanică auto, confecţionare mobilier sculptat şi pictat, piscicultură, sericicultură, prelucrarea ceramicii, pictură, sculptură etc.. Statul ar putea impulsiona pensionarii activi să se apuce de munci concrete, prin măsuri specifice, cum ar fi:scutirea de impozite ori aplicarea unor impozite reduse, oferirea de terenuri în concesiune şi de spaţii de producţie cu chirie mică, asistenţă de specialitate etc..
    45] Majoritatea cetăţenilor se înt reabă cine şi cum controlează salariile şi sporurile imense încasate de lideri economici din Banca Naţională, Ministerul Finanţelor, ANAF şi regii naţionale. Specialiştii estimează că numai revenirea la plăţi normale în aceste sectoare ar aduce la buget câteva zeci de milioane de lei noi. Guvernul trebuie să găsească soluţia de a intra în legalitate şi aceşti “haiduci” care se cred stat în stat şi fac ce le trece prin cap cu banii întregii naţiuni.
    46] Persoanele cu pregătire modestă şi fără “pile” nu reuşesc să acceseze fonduri europene, în ciuda faptului că le merită şi le-ar fructifica în mod superior [pomicultori, apicultori, legumicultori, artizani, prelucrători de fructe de pădure, cultivatori de ciuperci etc]. Propun ca direcţiile agricole judeţene să întocmească gratuit dosarele de accesare fonduri europene pentru aceste categorii defavorizate.
    47] Posturile de radio şi de televiziune naţionale au scheme de personal supraîncărcate şi plătesc prea mult anumite categorii de persoane, comparativ cu munca prestată.Propun să fie redimensionate schemele de încadrare cu personal şi schemele de salarizare din aceste instituţii. De asemenea, în spiritul pieţei libere, propun să nu ni se mai ia bani ca abonament radio şi tv., nici la persoane fizice, nici la cele juridice. Fiecare post să trăiască din munca lui. Aceasta înseamnă şi încetarea subvenţionării lor de la bugetul de stat.
    48] Propun să se facă economii valutare prin reducerea personalului diplomatic din ţări în care nu avem interese economice, prin reducerea salariilor mai mari de 3.000 de euro, prin reducerea diurnelor de deplasare ale parlamentarilor, prin reducerea drepturilor de autor plătite unor cetăţeni străini, prin limitarea sumei în valută pe care un turist are dreptul s-o scoată din ţară la o deplasare…Specialiştii pot găsi şi alte căi de reducere a cheltuielilor valutare.
    49] De 10 ani, populaţia română este instigată la consumism, prin reclame agresive şi manipulatoare, astfel că a ajuns să consume şi bunuri şi servicii inutile sau nocive [pornografie, alcool, astrologie, magie, filme violente şi de groază, care o afectează mintal etc.]. Vă propun să declanşăm un larg proces de educare în spiritul economisirii, în familii, şcoli şi mass media. Propun ca ultima noastră bancă, CEC BANK, să-şi extindă agenţiile până în ultima comună, încât să colecteze banii ţinuţi la saltea, să promoveze noi instrumente de economisire pentru copii şi tineri, să educe populaţia în spirit economic corect. Ştiţi ce înseamnă circuit economic sănătos? Înseamnă că nici un euro nu iese din ţară,ci circulă între noi, cetăţenii români. Deviza Consumaţi bunuri şi servicii româneşti pentru a vă îmbogăţi! trebuie să devină lege de viaţă pentru toţi cetăţenii români. Ea a fost lansată de Charles de Gaulle, într-o situaţie de criză economică şi este aplicată scrupulos în toate ţările vest-europene. Numai noi, consumatorişti şi cosmopoliţi, consumăm bunuri străine, îmbogăţind alte naţiuni şi sărăcind-o pe a noastră. Timp de 20 ani, am trăit din vânzarea obiectivelor economice construite în socialism şi din împrumuturi. Am ajuns în poziţia când împrumuturile sunt garantate cu fondul forestier, cu teritoriul patriei şi cu viitorul copiilor. Mai rău, ele sunt însoţite de dictate de genocid, de tipul celui primit de la FMI. Trebuie să învăţăm să consumăm mai puţin decât producem şi să economisim crâncen. Trebuie, oameni buni, cetăţeni români de orice etnie.
    50] Putem ieşi din criza economică în circa 5 ani,dacă ne mobilizăm ca la război şi mărim numărul creatorilor direcţi de 4-5 ori. În acest scop, trebuie să educăm în cultul muncii şi al cinstei întreaga populaţie, de la copiii de grădiniţă şi până la pensionari. Nu mai putem aştepta pomeni de la nimeni, căci nimeni nu ni le va da. Dacă nu ne mobilizăm decişi la activităţi creatoare de valori consumabile şi exportabile,vom ajunge în poziţia ruşilor din timpul guvernării Elţân, când nu s-au plătit pensii şi salarii mai mult de un an. Noi, Frăţia Creatorilor, am tras de mult timp semnalul de alarmă, arătând că guvernanţii corupţi şi iresponsabili ne conduceau către pieire.
    51] Anularea tuturor cheltuielilor făcute cu foştii şefi de stat (indemnizaţii, birouri, autoturisme, gărzi, şoferi etc.). Aceştia ar trebui judecaţi şi condamnaţi pentru subminarea economici naţionale, nu să se cheltuiască cu ei mai mult de jumătate de miliard de lei vechi pe lună.
    52] Reducerea numărului de academicieni şi a indemnizaţiilor acestora funcţie de criterii meritocratice.
    53] Reluarea activităţii în minele de metale, cu prioritate în cele de aur şi argint. Vinderea unei cantităţi mari de aur pe piaţa liberă şi vărsarea sumei rezultate în buget, ca fond de rezervă pentru susţiinerea nivelului de trai. Reluarea activităţii de minerit şi prelucrarea pentru uraniu, apă grea, metale rare, toate ca avere naţională administrată prin buget.
    54] O comisie de specialişti din Ministerul Sănătăţii să verifice importurile de vaccinuri şi medicamente,interzicându-le pe cele nocive sau care pot fi produse în ţară. Mafia importatorilor de medicamente şi tehnică medicală trebuie distrusă. Sănătatea fiecărui cetăţean,din faşă şi până la adânci bătrâneţi, este o problemă publică, nu privată. Naţiunea trebuie să fie integral sănătoasă, iar sănătatea să fie întreţinută integral din bani publici.
    55] Să se legifereze pedepsirea persoanelor care cumpără bunuri şi servicii rezultate din furt, contrabandă sau evaziune fiscală, chiar dacă, la prima vedere, par cumpărători de bună credinţă.
    56] Să se simplifice legislaţia şi birocraţia fiscală, încât ANAF să nu mai hărţuiaseă liberii întreprinzători români cu tot soiul de rapoarte,ci să lucreze pe teren,1a combaterea evaziunii fiscale şi contrabandei.
    57]Să se anuleze toate posibilităţile de afaceri ale firmelor înregistrate în paradisuri fiscale. Toţi cei care realizează venituri pe teritoriul românesc trebuie să contribuie la buget cu taxe şi impozite progresive, proporţionale cu mărimea câştigurilor.
    58] Să nu se acorde nici un fel de amnistie fiscală infractorilor, să li se confişte toate sumele datorate naţiunii române ori veniturile ilicite.
    59] Să se mărească taxele pe cazinouri şi jocuri de noroc, iar banii obţinuţi astfel să meargă către creşterea pensiilor mici.
    60] Legea ANI să fie perfecţionată mereu şi să funcţioneze zilnic, în sprijinul tuturor cetăţenilor oneşti. Toţi funcţionarii publici, de la Preşedinte în jos, trebuie să-şi expună averile obţinute din orice sursă,chiar dacă averile respective sunt trecute pe numele unor rude: soţie, copii, pÎărinţi, socri etc.. Verificările ANI să meargă până la unchi şi mătuşi, veri şi verişoare. În unele cazuri, se vor găsi averi ilicite trecute pe numele unor amici sau rude foarte îndepărtate, stil mătuşa Tamara,apartamentul Ioanei Băseseu etc.
    61] Pentru a uşura readucerea la bugetul de stat a sumelor furate de diverşi funcţionari, să se emită o ordonanţă de urgenţă, prin care persoanele care restituie bunurile şi banii furaţi în termermen de şase luni, nu mai sunt pedepsiţi penal.Astfel s-ar readuce la averea naţională vila Preşedintelui Trăian Băseseu, apartamentul fiicei sale,banii luaţi de Adrian Năstare de la “mătuşa Tamara” etc.
    62] Funcţionarii statali care au primit salarii şi indemnizaţii din mai multe funcţii (AGA, comisii de privatizare, expertize etc.) să restituie integral aceste sume la buget, deoarece sunt furturi mascate din averea naţională,
    63] Comisii formate din revoluţionari, jurnalişti şi jurişti să verifice toate imobilele de lux din toate oraşele ţării, întocmind documente complete privind originea şi valoarea lor. Cele dobândite ilegal să fie confiscate şi făcute venit la averea natională.
    64] Justiţia română este încă slabă şi leneşă în pedepsirea infractorilor bogaţi. Propun să se înfiinţeze comisii cetăţeneşti de analiză abuzurilor şi greşelilor Justiţiei, în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. Aceste comisii să fie compuse din ofiţeri din serviciile secrete şi poliţie, procurori, avocaţi şi jurnalişti bine pregătiţi. Ele vor lucra benevol, pentru repararea gravelor greşeli ale Justiţiei de tranziţie. CEDO a fost anunţată de sute de naţionalizări şi confiscări mascate a unor bunuri aparţinând unor cetăţeni oneşti. Aceste bunuri au ajuns în proprietatea gangsterilor de tranziţie prin artificii judecătoreşti. E vorba de proprietăţi pe care statul comunist nu le-a naţionalizat, dar le-a confiscat ilegal statul capitalist de tranziţie.
    65] Parlamentul să emită urgent o lege de verificare a restituirilor făcute către văduve şi veterani de război, în baza Legii 44/1994. În multe cazuri din judeţe, terenurile acestor îndreptăţiţi la despăgubiri au fost însuşite de mafioţii politico-economici şi religioşi, iar oamenii simpli au rămas fără nimic.
    66] În multe mănăstiri s-a ajuns din nou la sistemul feudal. Ele posed terenuri, păduri, iazuri, livezi,vii etc. mai mult decât pot lucra cu călugării şi folosesc ţărani iobagi lipsiţi de pământ să le lucreze. Propun ca bunurile respective să fie naţionalizate şi folosite la împroprietărirea ţăranilor fără pământ şi a altor mici producători care se decid să se mute la ţară, pentru a lucra pământ.
    67] Parlamentul să emită o lege care să oblige toţi cetăţenii români rezidenţi în România să-şi păstreze banii în firme şi bănci cu sediul în patrie. Banii a căror provenienţă nu poate fi dovedită să fie confiscaţi şi vărsaţi în bugetul naţional.
    68] Toţi conducătorii politico-economici să poată fi traşi la răspundere pentru actele făcute în timpul legiferării şi conducerii, atât în penal,cât mai ales în despăgubiri civile.
    69] În spiritul unităţii europene, să se interzică noţiunile de minoritate naţională, minoritate etnică etc. Toţi suntem cetăţeni români cu aceleaşi drepturi şi obligaţii.
    71] Toţi conducătorii, de toate rangurile să răsnundă penal şi civil pentru actele greşite de conducere.
    72] Având în vedere că România este stat laic, să se interzică prin lege manifestările religioase combinate eu cele oficiale, dările către diverse religii, predarea religiei în şcoli şi jurământul pe Biblie. Oamenii să jure pe Constituţia Republicii România.
    73] Având în vedere faptul că România este o republică, să se interzică prin lege titlurile şi privilegiile nobiliare.
    74] Pentru a putea fi siguri că suntem conduşi de cei mai sănătoşi, mai inteligenţi şi mai cinstiţi dintre noi, toţi candidaţi la funcţii publice să fie testaţi psihologic şi psihiatric, de comisii unice la nivel statal şi judeţean. Astfel, nu vom mai avea alienaţi mintal şi hoţi în rândul conducătorilor de la diferite niveluri.
    75] Parlamentul să emită în regim de urgenţă o lege de consultare publică a voinţei populare în toate problemele importante. Voinţa populară trebuie respectată de toţi liderii, de la Preşedinte şi parlamentar în jos. Voinţa populară se stabileşte prin următoarele măsuri: mitinguri, sondaje de opoinie, referendum, vor. În mai multe rânduri, Parlamentul şi Preşedintele au încălcat voinţa populară, legiferând contrar voinţei naţiunii:
    a) Populaţia nu a fost de acord cu legalizarea homosexualităţii, dar guvernul CDR şi preşedintele Emil Constantinescu au legalizat-o.
    b) Populaţia nu a fost de acord cu cedarea Insulei Şerpilor către Ucraina, însă CDR şi Emil Constantinescu au făcut această cesiune incorectă.
    c)Populaţia nu a fost de acord ca aeronavele NATO să traverseze spaţiul nostru aerian pentru a ataca Serbia, cu care aveam un pact de neagresiune, însă CDR şi Emil Constantinescu au aprobat.
    d)De 20 de ani, revoluţionarii şi oamenii cinstiţi cer ca Ion Iliescu să fie judecat pentru înscenarea din decembrie 1989, cu toate infracţiunile conexe: instigare la trădare de patrie, instigare la genocid etc. Poporul cere dar organele de stat nu se ating de acest criminal. De ce?
    e)Poporul cere să se prezinte exact personajele care au devalizat tezaurul României în perioada 1989-1996, dar Justiţia tace mâlc.
    f)Poporul cere să fie consultat direct,prin sondaje opinie asupra fiecărei legi importante, dar liderii evită să ne respecte voinţa.

    Propunem ca aceste păreri să fie completate şi dezbătute de cetăţenii interesaţi de democratizarea reală a ţării. E timpul să renunţăm la frica de guvernanţi,la laşitate, la indiferenţă, la iresponsabilitate, la lipsa de solidaritate. E timpul să ne unim şi să impunem guvernanţilor propriul program de ieşire din criză.

    FRĂŢIA CREATORILOR

    • Am citit si citesc in continuare continutul pe care mi l-ati indicat. Gasesc numeroase lucruri concrete, practice si utile dar si cateva chestiuni DE PRINCIPIU care ma pun pe ganduri, in sens negativ. Si Crestinismul spune “iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti” dar a acceptat sclavia directa, in lanturi, o accepta si pe cea de astazi (economica, sclavii cu salariu) si are o afinitate manifesta catre averi si proprietati. In plus, chiar lucruri despre care discutati ( cruciade, inchizitia) au fost atrocitati NASCUTE din conflictul psihologie-comandamentele religioase. Exact la fel si in cazul musulmanilor si evreilor. Dorinta de a extermina raul, conduce la accentuarea acestuia. “Moralitatea” este o creatie a omului, la fel de relativa ca si considerarea soarelui sau pamantului ca centru al sistemului planetar si, in numele ei pot fi facute aceleasi excese care s-au facut in numele crestinismului. Nu vreau sa inlocuiesc dogmatismul bisericii cu dogmatismul cuiva care are impresia ca “morala” este “evidenta” sau ca religia este pentru cei prosti si lenesi, fiind suficient sa spui singur – Cred in Dumnezeu! Prohibitiile, DE ORICE FEL, nasc monstri. Batalia cu psihologia nu poate fi decat PIERDUTA! Nu poate exista batz cu un singur capat, Yin fara Yang, bine fara rau.
      Un sistem rational, la care as adera, ar fi unul care isi propune sa stabileasca un echilibru intre fortele dialectic necesare, intrucat incercarea de eliminare a uneia, GARANTAT va produce un dezechilibru intolerabil. Din punct de vedere filozofic si dialectic, morala, binele si raul sunt depasite de sinteza – mai presus de bine si de rau, care este foarte concreta. In plus, nu gasesc nici un fel de referire la ceea ce consider eu ca ar fi tulpina raului in societatea de azi, incalcarea legii naturale de “revenire catre medie” (datorita careia, de exemplu, copiii parintilor mai inalti decat media sunt mai scunzi decat parintii, in actiunea naturala de mentinere a echilibrului) de catre superbogati care, generatie dupa generatie devin din ce in ce mai bogati si preocupati de actiunea de a ne elimina fizic pe majoritatea dintre noi, cei fara putere si “fara importanta”, ca sa nu-i “inghesuim” pe Terra.

    • Democratia nu produce calitate si nici macar nu are loc in ideologia ei pentru calitate. Intr-un stat in realitate meritocratic, cei care vor sa schimbe istoria o fac din interiorul aparatului Statului si NU din strada. Programul vostru este prea lung si duce lipsa articolului esential, art. 0] Scopul si motivul existentei statului il constituie asigurarea unui mediu de viata cinstit care acorda – garanteaza – oportunitati egale tuturor copiilor.

    • Onoarea este a mea, intrucat Miscarea Dacia este SINGURA – fara exceptie – miscare politica Romaneasca ce are la baza o ideologie; in plus, aceasta este si foarte avansata.

  2. Buna, e pentru prima data cand va vizitez blogul si vreau sa va spun ca imi place ceea ce faceti! mult succes si continuati tot asa… v-am adaugat la favorite 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.