Cei care detin puterea sunt obsedati de pastrarea ei, de legitimizarea ei.
Ei sunt confruntati cu urmatoarea problema: puterea nu este NICIODATA legitima in nici un fel, altfel decat prin ea insasi; atfel spus, “sa detii puterea” inseamna “sa ai dreptate” (MIGHT IS RIGHT).
Oricine are mai multa putere decat cei care o detin astazi este indreptatit prin insasi aceasta sa preia puterea de la ceilalti.
Aceasta este legea fara exceptii a puterii.
Nu este exemplu mai edificator asupra realitatii puterii decat procesul si executia regelui Charles I al Angliei in urma Razboiului Civil Englez de la mijlocul secolului al saptesprezecelea. Fortele regaliste ale lui Charles au fost invinse de catre Armata Noului Model a Parlamentului sub comanda lui Oliver Cromwell. La procesul sau, Charles a afirmat faptul ca Cromwell si Parlamentul nu au dreptul legal sa il judece. Bineinteles, avea dreptate din punct de vedere tehnic. Nu a fost conceputa niciodata vreo lege care sa permita Parlamentului sa judece regi. Cu toate acestea, pledoaria lui a fost deplasata in fata unui tribunal flancat de Armata Noului Model.
In cele din urma, singura “lege” este armata – forta bruta. Cel care controleaza cea mai puternica forta este persoana care conduce si, atunci, aceasta a fost Cromwell si nu Charles I. Pe cale de consecinta, lui Charles i-a fost taiat capul, fara sa conteze daca exista sau nu vreun precedent legal.
Puterea este libera sa creeze ce precedente doreste.
Cand Meritocratia va ajunge la putere, va anula instantaneu posibilitatea bogatilor de a-si transmite privilegiul in interiorul familiilor, din generatie in generatie, oprindu-i astfel sa mai “fure startul” in fata oamenilor obisnuiti. Nu va fi preocupata de faptul ca o astfel de masura ar fi “ilegala” mai mult decat l-a preocupat pe Cromwell legalitatea procesului lui Charles I. Este legal ceea ce stabileste puterea locului.
Cei de la putere au recurs la mijloace variate pentru a pretinde ca puterea lor este legitima si, prin urmare, nu le poate fi luata.
Cele patru mari abordari, istoric au fost: a) Controlul asupra armatei b) Controlul legii c) Controlul religiei d) Circul alegerilor cu majoritatea voturilor exprimate.
Charles I si-a pierdut capul pentru ca armata sa a pierdut. Daca armata sa ar fi castigat, Cromwell ar fi fost spanzurat, inecat si taiat in patru pentru inalta tradare.
Executia lui Charles a fost un eveniment socant pentru ca persoana sa era considerata sacrosancta. Propaganda regalitatii era ca ei au fost numiti de catre Dumnezeu si conduc prin drept divin. Sa ii ataci pe ei insemna sa il ataci pe insusi Dumezeu, un act de blasfemie, herezie si rau pur care iti va condamna sufletul la iad. Singurii oameni carora le era ingaduit sa omoare regi erau ceilalti pretendenti la tron. Era de neimaginat ca o persoana obisnuita sa ridice mana asupra unui rege.
Puternicii au fost extrem de inspirati sa foloseasca religia ca sa-si justifice puterea si cele mai de succes religii au fost acelea care au favorizat monarhii si elitele.
Crestinismul poate fi considerat bineinteles o versiune religioasa a Comunismului, dar toate elementele de stanga, in mod misterios, dispar in contextul puterii. Puternicii niciodata nu intorc si celalalt obraz, niciodata nu isi iubesc vecinii, si nu se poarta cu ceilalti asa cum le-ar placea sa se poarte ceilalti cu ei. Ei nu considera niciodata ca banul este radacina tuturor relelor sau ca este mai usor sa treaca o camila prin urechea acului decat sa ajunga un bogat in Rai. Ei nu spun niciodata ca saracii sunt binecuvantati sau ca cei slabi vor mosteni pamantul. Cele mai faimoase zicale ale Crestinatatii sunt complet ignorate de catre cei de la putere. Cum este posibil acest lucru? Trebuie sa existe ceva inerent gresit in mesajul Crestin astfel incat acesta poate fi atat de usor inversat incat sa devina geamanul “rau” care se manifesta prin lacomie, persecutii, intoleranta si rautate. Explicatia este ca miezul Crestinismului este Vechiul Testament – cartea care descrie o dictatura brutala a unui Zeu al Terorii. Puterea se bazeaza pe Vechiul Testament in timp ce multe miscari revolutionare populare se bazeaza pe Noul Testament. Astfel de miscari au fost INTOTDEAUNA zdrobite de catre cei de la putere, cum s-a intamplat cu Revolta Taranilor din Germania – anihilata cu ajutorul lui Luther, prietenul celor bogati si puternici.
Al treilea unghi de atac al puterii impotriva celor care ii ameninta este Legea. Ei cumpara Legea, o umplu cu oamenii lor. O folosesc pentru a-si distruge inamicii. Legea este o divizie a armatei si, la nevoie, este intarita de catre armata.
Este cainele de atac al celor bogati si puternici. Nu are nimic in comun cu legitimitatea. Este cinica, manipulativa si exploatativa. Scopul ei este clar: sa apere proprietatile celor puternici si sa neutralizeze pe oricine care ii infrunta pe puternici.
Despre legitimitatea obtinuta prin alegeri, cand cel care obtine cel mai mare procent “din procentul celor care au participat la vot”, participanti care NU INTELEG ceea ce se intampla, pot sa spun un singur lucru: NICI O PUTERE NU ESTE LEGITIMA, NICIODATA !
Dar nimic nu poate schimba faptele. O putere noua poate matura toate capcanele si smecheriile puterii vechi. Meritoctaria va inlatura toate tehnicile de “legitimizare” folosite de Elita Privilegiata.
Va fi Meritocratia “legitimizata” in termeni de putere? NU, NIMIC NU ESTE, NICIODATA.
Ceea ce va obtine insa Meritocratia va fi STABILITATEA puterii. Puterea echitatii este aceea ca ea este DURABILA. Nu vor exista motive rationale pentru ca cineva sa atace guvernarea Meritocratica. Oricine va primi acum o sansa corecta. Nimeni nu va mai fi plin de ura pentru ca li s-a refuzat oportunitatea sa isi atinga potentialul. Meritocratia va transfera raspunderea eventualelor insuccese de la Stat la individ. Toti aceia dintre noi care provenim dintr-un mediu defavorizat avem justificare totala sa afirmam ca nu am beneficiat de o sansa corecta in aceasta lume. Toate usile importante noua ni s-au trantit in nas, in timp ce au fost larg deschise pentru Elita Privilegiata. A trebuit sa ne luptam pentru firimiturile care au cazut de pe masa celor de la varf.
Rezumat:
Nici o putere nu este legitima, niciodata, altfel decat prin ea insasi – “might is right”. Ceea ce aduce insa NOU guvernarea Meritocratica este STABILITATEA puterii.
Statul se poarta cu noi, bine sau rau, dupa cum ii sunt conducatorii; dupa cum NI-L FACEM. Un stat bun este azi EXTREM de greu de obtinut, dar ESTE POSIBIL.
Elita bogata a aratat, arata si va arata la nesfarsit dispret si agresivitate indreptate impotriva noastra, daca ii vom permite, la nesfarsit, sa ramana la putere. In lumea averilor ESTE IMPOSIBIL sa avem vreo influenta, altfel decat PRIN INTERMEDIUL unui STAT PUTERNIC.
Pentru ca raul sa triumfe, este suficient sa fie infrante ratiunea de catre credinta si educatia de catre fudulie.
Pentru ca binele sa triumfe, este necesar sa se asocieze educatia cu ratiunea.
Problema Romaniei nu sunt banii (sau lipsa lor), problema Romaniei sunt TRADATORII.
Globalizarea inseamna furtul puterii, de catre bogati, de la detinatorul de drept al acesteia, poporul. Acest lucru se realizeaza prin cardasii care includ guverne tradatoare ce transfera puterea din zona politica (unde poporul are acces) in zona economica (unde poporul nu are acces). Globalizarea inseamna disparitia guvernelor in beneficiul celor din spatele bancilor si corporatiilor.
Renuntand sa se apere singura, Romania a renuntat la libertate.
Votul (alegerile) nu are legatura cu democratia, si nu produce democratie. Conducerea lumii este asigurata astazi de catre guverne ascunse, formate din cei mai bogati (si inerent, in societatea noastra) si mai puternici.
“Pacat” este orice actiune care rezulta din dispretul fata de oameni sau fata de educatie.
Societatea are dreptul si obligatia sa stabileasca ce este tolerabil si ce nu.
Educatia nu are nici o legatura cu stapanirea abilitatilor necesare la angajare. “Educatia” dupa nevoile patronatului este, in realitate, dresaj.
“Istoria lumii nu este altceva decat evolutia constiintei libertatii.” Hegel
“Cand guvernarea incalca drepturile poporului, insurectia este, pentru popor si pentru fiecare fractiune a lui, cel mai sacru drept si cea mai de neevitat datorie. Declaratia drepturilor omului si cetateanului 1793, punctul 35.”
Politica, asa cum o stim, este depasita pentru ca actiunile ei sunt extrem de subiective (bazate pe opinie, parere), relative si pur circumstantiale, fara legatura cu cunoasterea pe care omenirea o are la dispozitie in secolul XXI. Solutia este introducerea Metodei Stiintifice in deciziile privind societatea.
Virtutea nu este genetica, ea se dobandeste prin educatie corespunzatoare. Educatia si dresajul sunt notiuni diferite.
Viitorul omenirii depinde de construirea unei societati meritocratice, superior educata, cooperativa, dedicata dezvoltarii mutuale, in care competitia este doar o forma de manifestare a colaborarii.
Binele si raul sunt subiective si nici o apreciere facuta in functie de aceste criterii nu poate fi sustinuta, pentru ca frecvent binele unuia inseamna raul altuia. Viitoarea guvernare a lumii trebuie sa aprecieze mai presus de bine si de rau. Exista doar doua posibilitati:
1. Acordarea de sanse maxime in viata unui numar MINIM de oameni. 2%-3% dintre oameni Vor fi proprietarii Terrei. Copiii se vor naste pe proprietatea altcuiva. Puterea va fi sinonima cu averea. Plutocratia. Globalizarea. Victoria privilegiului.
2. Acordarea de sanse maxime in viata unui numar MAXIM de oameni. Terra va apartine Omenirii. Copiii se vor naste in casa lor. Meritocratia. Noua Ordine Mondiala. Victoria echitatii.
O alta lume este posibila.
Educatie, Libertate+, Echitate, Solidaritate, Comunitate+ !
Citeste si da mai departe!
