Pentru tine azi, demonstrația că votul universal, în forma practicată astăzi, este nul din punct de vedere juridic. Ca să înțelegi mai ușor îți voi da și un exemplu – legat de sărbătorirea, (la 8 decembrie ) de către românii săraci a tăierii crengii de sub picioare: “legalizarea” furtului avuției noastre, realizat ca de obicei, cu participarea noastră, campioni la a ne fura singuri căciula.
Ca să demonstrăm nulitatea trebuie sa luăm în discuție discernământul. Toată lumea știe că nu poți lăsa un copil să hotărască în problemele majore, pentru că nu are discernământ. Altfel spus, părerea unei persoane lipsite de discernământ nu contează, este nulă. De exemplu, acordul unui minor care a practicat sex cu un adult nu-l disculpă pe acesta din urmă – și pe buna dreptate! Din acest motiv evident – lipsa discernământului- copiii nu votează.
Dar adulții au discernământ? În ce probleme? În toate problemele? De exemplu: au adulții discernământ în repararea motoarelor de autoturism?
Acum vei considera poate ca am încurcat expertiza cu discernământul și că trebuia să întreb, de fapt, dacă adulții au “expertiză” în repararea motoarelor; răspunsul ar fi fost simplu atunci: majoritatea nu au, dar câțiva, și anume mecanicii auto – au.
Discernământul este (dicționar juridic ) “aptitudinea unei persoane de a înțelege natura și urmările faptelor pe care le săvârșește.” Acum, în exemplul cu motorul, putem constata ca mecanicii auto au și expertiză și discernământ, și chiar efectuează reparațiile, în timp ce majoritatea celorlalti, înțelegând situația ca reparatul unui motor de autoturism îi depășește deoarece nu posedă expertiza necesară și, în consecință, acțiunea lor va avea doar consecințe negative, se abțin de la a umbla la motor, tocmai prin această abstenție de la o acțiune nocivă dovedindu-și discernământul.
Cei câțiva care, fără expertiza necesară, umbla la motor și îl strică – dovedesc LIPSA discernământului.
Concluzia logică este urmatoarea: o persoană nu poate dovedi discernământ într-o chestiune pe care nu o cunoaște decât în situația în care, tocmai recunoscandu-și lipsa de expertiză, se abține de la a interveni în chestiunea respectivă.
Am ajuns la ceea ce era de demonstrat. Majoritatea românilor au aprobat în 8 decembrie 1991, prin referendum național, un act fundamental care a “legalizat” dezetatizarea si deznaționalizarea avuției pe care românii o aveau în 1989 în administrarea statului Român de către un grup de uzurpatori. Aceștia au “autopromovat” statul Român, din administrator al avuției tuturor românilor, în proprietar al acestei avuții (în scopul demonstrat ulterior, de a o jefui).
Această “autopromovare” este de de fapt pur și simplu – furt.
“Legalizarea” acestuia s-a făcut, ulterior, prin referendumul național din 8 decembrie 1991.
Se pune următoarea problema juridică: întrucât majoritatea romanilor nu și-au dat seama la vremea respectivă ca votează DA pentru legalizarea jafului și întrucât majoritatea nu înțeleg nici măcar astăzi că ceea ce ni se întâmplă este numai o consecință firească a celor scrise în constituția trădătoare din 1991 – pentru că semnificația și consecințele articolelor din constituție nu este câtuși de puțin accesibilă celor fără expertiza necesară – adică, pe șleau, este inaccesibilă majorității – avem situația în care majoritatea a acționat fără a avea expertiza necesară, fără a înțelege natura și urmările referendumului, deci a acționat fără discernământ.
Ce legătură are discernământul cu referendumul?
Legătura este următoarea: referendumul se realizează practic prin vot și votul nu este altceva decât un acord. Ori, orice acord exercitat de către o persoană iresponsabilă este nul. Iresponsabilitatea NU este o noțiune cumulativă: milioane de voturi iresponsabile sunt la fel de nule ca și unul singur.
Prin urmare, “legalizarea” furtului nu s-a realizat, autorii sunt in continuare pasibili de a fi condamnați, referendumul nu poate constitui o apărare reală intrucât voturile sunt nule prin iresponsabilitatea votanților.
În concluzie, evident că problema nulității se menține la orice sufragiu la care participă persoane fără expertiza necesară pentru a putea emite o părere cu valoare diferită de zero. De asemenea evident, votarea este o procedură de valoare, dar numai în situația în care cei care votează au calificările necesare; altfel spus, numai când votează doar cei care merită să voteze în chestiunea respectivă. În acest context, “merită” semnifică faptul că persoanele respective au și expertiză și discernământ în problema votată.
Elitele, în mod firesc, încearcă sa discrediteze Meritocrația și orice opinie nouă care i-ar putea amenința; dar ce om în toate mințile se opune la o societate în care fiecare avansează dupa merit si în care avuția este mult mai echitabil distribuită? Cine intr-adevar preferă să fie condus de cei mai lacomi si mai răi dintre oameni, în loc să fie condus de către (în realitate) cei mai merituoși și mai intelepți? Egalitatea de șanse și educația constituie baza Meritocrației.
În încheiere, anticipând un pic 8 decembrie – ziua constituției – trebuie să-ți reamintesc că, deși am vorbit mai mult despre votare, constituția este imens mai importantă decât votarea; alegerea de către popor a unor saltimbanci care acționează la comanda primită de la bănci, bancheri si corporații, face ca bogații – nealeși și care nu dau socoteală nimănui – să comande în realitate poporul; acest lucru NU se întâmplă ca urmare a alegerilor de ieri ci ca urmare a articolelor prezente azi în constituție.
Rezumat:
Democraţia cu vot universal, care permite tuturor, indiferent de capacitatea de înţelegere, să aleagă care dintre saltimbancii propuşi spre a fi aleşi vor fi cei care practic se vor preface că urmăresc interesele alegătorilor, acţionând de fapt mereu numai în interesul bogaţilor în toate şi în fiecare ciclu electoral, este nulă din punct de vedere juridic întrucât, sperând la infinit că cei aleşi vor acţiona odată şi odată şi în interesul lor, săracii DOVEDESC faptul că NU ÎNŢELEG NATURA ŞI URMĂRILE VOTULUI, DECI NU POSEDĂ DISCERNĂMÂNT.
**************************************************************************
Problema Romaniei nu sunt banii (sau lipsa lor), problema Romaniei sunt TRADATORII.
Respect ISLANDA! Este prima tara care a inceput sa-i aresteze pe bancheri. Se poate la ei, se poate si la noi.
Sistemul bancar este instrumentul central al interesului, controlului si strategiei Vechii Ordini Mondiale. Atata vreme cat detin controlul banilor, puterea lor nu poate fi revendicata. De aceea, controlul lor asupra banilor trebuie sa inceteze. Bancile trebuie sa fie in responsabilitatea poporului. Un guvern democratic ce nu conduce bancile, NU CONDUCE TARA, astfel incat alegerile sunt fara rost. Este simplu ca “Buna ziua” ! Daca bancherii in trecut au investit in razboaie (finantand ambele tabere), si au facut profituri uriase prin intermediul lor, astazi au constituit uriase institutii internationale cu interese pe intreg globul. Nu pot da gres in a fi castigatorii finali ai oricarui razboi pe care oamenii l-ar duce pe acest pamant. Cu exceptia unui razboi indreptat specific asupra lor si a meseriei lor.
Interminabila dezbatere despre economie, politică şi libertate se reduce la o singură întrebare: CINE trebuie să CONTROLEZE BANII: poporul sau un mic grup de privaţi ultrabogati, care nu sunt răspunzători în faţa nimănui dar care controlează poporul? Orice altceva este propagandă.
Renuntand sa se apere singura, Romania a renuntat la libertate.
OPRESIUNEA de o parte poate supravietui numai prin OBEDIENTA IRESPONSABILA de cealalta parte.
SOCIETATEA are dreptul si OBLIGATIA sa stabileasca ce este tolerabil si ce NU. O societate toleranta cu cei intoleranti este, de fapt, INTOLERANTA cu cetatenii onesti.
Nici o putere nu este legitima, niciodata, altfel decat prin ea insasi – “might is right”. Ceea ce aduce insa NOU guvernarea Meritocratica este STABILITATEA puterii. Statul se poarta cu noi, bine sau rau, dupa cum ii sunt conducatorii; dupa cum NI-L FACEM. Un stat bun este azi EXTREM de greu de obtinut, dar ESTE POSIBIL. Elita bogata a aratat, arata si va arata la nesfarsit dispret si agresivitate indreptate impotriva noastra, daca ii vom permite, la nesfarsit, sa ramana la putere. In lumea averilor ESTE IMPOSIBIL sa avem vreo influenta, altfel decat PRIN INTERMEDIUL unui STAT PUTERNIC.
Pentru ca binele sa triumfe, este necesar sa se asocieze educatia cu ratiunea.
Globalizarea inseamna furtul puterii, de catre bogati, de la detinatorul de drept al acesteia, poporul. Acest lucru se realizeaza prin cardasii care includ guverne tradatoare ce transfera puterea din zona politica (unde poporul are acces) in zona economica (unde poporul nu are acces), in beneficiul privatilor, proprietari de banci si de corporatii.
Votul (alegerile) nu are legatura cu democratia, si nu produce democratie. Conducerea lumii este asigurata astazi de catre guverne ascunse, formate din cei mai bogati (si inerent, in societatea noastra) si mai puternici.
“Pacat” este orice actiune care rezulta din dispretul fata de oameni sau fata de educatie. Educatia nu are nici o legatura cu stapanirea abilitatilor necesare la angajare. “Educatia” dupa nevoile patronatului este, in realitate, dresaj. Educatia si dresajul sunt notiuni diferite.
“Istoria lumii nu este altceva decat evolutia constiintei libertatii.” Hegel
“Cand guvernarea incalca drepturile poporului, insurectia este, pentru popor si pentru fiecare fractiune a lui, cel mai sacru drept si cea mai de neevitat datorie. Declaratia drepturilor omului si cetateanului 1793, punctul 35.” Prin suveranitatea poporului se înţelege dreptul poporului de a decide asupra sorţii sale, de a stabili linia politică a statului şi alcătuirea organelor lui, precum şi de a controla activitatea acestora. Suveranitatea poporului legitimează dreptul acestuia la insurecţie, atunci când s-au epuizat toate mijloacele legale în înfăptuirea democraţiei.
Politica, asa cum o stim, este depasita pentru ca actiunile ei sunt extrem de subiective (bazate pe opinie, parere), relative si pur circumstantiale, fara legatura cu cunoasterea pe care omenirea o are la dispozitie in secolul XXI. Solutia este introducerea Metodei Stiintifice in deciziile privind societatea.
Virtutea nu este genetica, ea se dobandeste prin educatie corespunzatoare. Viitorul omenirii depinde de construirea unei societati meritocratice, superior educata, cooperativa, dedicata dezvoltarii mutuale, in care competitia este doar o forma de manifestare a colaborarii.
Binele si raul sunt subiective si nici o apreciere facuta in functie de aceste criterii nu poate fi sustinuta, pentru ca frecvent binele unuia inseamna raul altuia. Viitoarea guvernare a lumii trebuie sa aprecieze mai presus de bine si de rau. Exista doar doua posibilitati:
1. Acordarea de sanse maxime in viata unui numar MINIM de oameni. Politica bazata pe parere. Abstentia statului de la reglementarea sferei private chiar si in cazurile in care aceasta produce consecinte publice. 2%-3% dintre oameni Vor fi proprietarii Terrei. Copiii se vor naste scalvi, pe proprietatea altcuiva. Puterea va fi sinonima cu averea. Plutocratia. Globalizarea. Victoria privilegiului.
2. Acordarea de sanse maxime in viata unui numar MAXIM de oameni. Introducerea metodei stiintifice in politica. Reglementarea sferei private in cazul in care produce consecinte publice. Terra va apartine Omenirii. Copiii se vor naste liberi, in casa lor. Meritocratia. Noua Ordine Mondiala. Victoria echitatii.
Educatie, Libertate+, Echitate, Solidaritate, Comunitate+ ! Saraci din toate tarile, uniti-va! Bogatii s-au unit deja. Sapere aude!
Ω altă lume este posibilă.
