In ultimii ani s-au petrecut schimbari majore, care ne-au inrautatit intr-un mod extrem viata.
Tari intregi sunt datoare catorva familii. Si noi, atat ca persoane cat si ca tara,am trecut de la a avea economii, la a avea datorii. Am cedat fara lupta, prin semnaturi, independenta si suveranitatea nationale. Am cedat fara lupta, prin semnaturi, strainilor (bogati) resursele naturale (care au fost ale noastre!). Ne-am inhaitat cu huliganii internationali si ducem azi si noi razboaie (preemptive) care promoveaza interesele bogatilor internationali. Lipsesc locurile de munca. Au fost ingenunchiate sindicatele. Avem confirmari (pentru ca stiam deja) zilnice ca cei care ne conduc, slugi ale bogatilor internationali, din lacomie si din prostie, au vandut Romania cu noi cu tot. A devenit un fapt banal ca hotul ce fura milioane de dolari sa ne dea noua, lectii de buna purtare de la televizor. A devenit evident ca justitia are doua masuri, una pentru hotul bogat si alta pentru hotul sarac. La fel se intampla si in invatamant, unde copilul bogat invata la alta scoala, inaccesibila copilului sarac. La fel se intampla si in sanatate, unde este in curs legalizarea tratarii diferentiate a bogatului fata de sarac.
Nu au mai fost de mult rostite aceste cuvinte impreuna: bogatii si saracii; istoria insa reconfirma ca are o “roata” si ca unele situatii trecute pot sa revina in actualitate. Imediat dupa victoria Revolutiei Franceze si legalizarea drepturilor omului si cetateanului , conducatorii bogati ai Europei de la acea vreme si-au dat mana si au luptat cu indarjire 20 de ani impotriva Frantei, pentru a le face sa dispara. Nu au reusit, de aceea tu ai invatat despre dreptul la viata, dreptul la sanatate, etc vezi: https://fairness.ro/wp/?p=1050 .
Ce nu au reusit atunci, considera potrivit acum: bogatii au inceput sa se simta suficient de puternici si de siguri pe ei incat sa considere ca aceste “drepturi” sunt “nenaturale” si, in consecinta, trebuie eliminate; singurele lucruri care trebuie sa dea forma societatii umane sa ramana profitul si averea.
In alta ordine de idei, si noi avem “probleme nerezolvate”. Statele Unite au fost constituite ca o incercare a unui grup de oameni de a scapa din ghearele bancherilor englezi, prin crearea unui stat care urma sa foloseasca o alta moneda, proprietate a poporului american si nu proprietate privata a unor familii.
Am pierdut, o lege vota pe furis, de Craciun, pe 23 decembrie 1913, semnata de un presedinte tradator, Woodrow Wilson, a luat poporului american dreptul de a emite moneda si l-a dat unor particulari, prin infiintarea unei banci centrale (Federal Rezerve Bank – in ciuda numelui inselator, este o firma privata a unor clanuri!)
Am pierdut a doua oara cand J.F.Kennedy, intelegand perfect absurditatea situatiei ca o tara sa aiba sistemul financiar condus de particulari, nealesi, aflati in afara ariei de actiune a democratiei, care nu dau nimanui socoteala, a incercat sa puna lucrurile pe un fagas normal.
Sa vedem atunci, unde suntem astazi: ce se intampla si de ce se intampla:
“Neoliberalismul este paradigma politico-economica a zilelor noastre – se refera la politicile si procesele prin care un numar relativ minuscul de interese private sunt mandatate sa conduca aproape in totalitate societatea, in scopul de a-si maximiza respectivele profituri private.
Asociat initial cu Reagan si Thatcher, in ultimii 30 de ani neoliberalismul a ajuns politica economica globala, adoptata atat de catre partidele politice de centru cat si de catre cele de dreapta si de stanga traditionale. Aceste partide prin politicile pe care le promoveaza slujesc interesele directe ale catorva (in jur de 6000) investitori extrem de bogati si ale unor (mai putin de 1000) mari corporatii.
Cu exceptia catorva persoane din comunitatea academica sau celor din mediul de afaceri, termenul “neoliberalism” este cvasinecunoscut nefolosit si neinteles de catre omul obisnuit. Noua (publicului, maselor), dimpotriva, actiunile neoliberale ne sunt prezentate inselator, ca politici ale pietelor libere, care incurajeaza initiativa privata si cresc numarul si varietatea alegerilor pe care le poate face consumatorul; care rasplatesc asumarea responsabilitatii si initiativei – in opozitie cu neputinta guvernelor (statelor) “incompetente, birocratice si parazite”, care nu pot face ceva bun nici in cazul in care ar dori acest lucru, ceea ce nici nu se intampla decat arareori.
Actiuni concertate in zona relatiilor publice, finantate de catre corporatii, ce functioneaza intens si neincetat de mai mult de o generatie (peste 20 ani), au asezat deasupra acestor idei o aura aproape sacra. Ca si rezultat, aceste cereri neoliberale (piete libere, afaceri private, state nevolnice) rar trebuie sa fie argumentate si sunt invocate ca sa explice orice de la scaderea taxelor pentru cei bogati si desconsiderarea reglementarilor de ocrotire a mediului pana la distrugerea (prin reglementari si subfinantare) a sistemelor publice de educatie si de sanatate. Intr-adevar, orice activitate care ar putea stirbi controlul bogatilor(1%) asupra saracilor(99%), prin dominatia corporatiilor asupra societatii, este in mod automat tratata cu ostilitate, pentru ca ar insemna interventia gandirii asupra mecanismului pietelor “libere”, care sunt (fara nici o argumentare) proclamate drept unicul mecanism rational, echitabil si democratic pentru impartirea bunurilor si serviciilor. Cei mai elocventi sustinatori ai neoliberalismului vorbesc ca si cum ei fac saracilor, mediului si in general orsicui, un imens serviciu; in acest timp ei pun in practica actiuni in folosul catorva bogati.
Consecintele economice ale acestor politici sunt aceleasi cam peste tot, si exact acelea care si sunt de asteptat: o masiva accentuare a inechitatii sociale si economice, o marcata crestere a numarului de saraci si a gradului de saracie, o distrugere a mediului inconjurator, o economie globala instabila si un paradis pe pamant – pentru bogati.
Pusi in fata acestor date, aparatorii neoliberalismului afirma ca traiul bun si bunastarea vor cuprinde intreaga masa a populatiei – atata vreme cat politicile neoliberale (care au exacerbat aceste probleme) sunt lasate sa actioneze nestingherite.
In cele din urma, neoliberalii nu pot oferi si nu ofera o justificare pentru lumea pe care o construiesc. Dimpotriva, ei ofera – fara ca sa li se fi cerut – o incredere religioasa in infailibilitatea pietei libere, fapt care atrage asupra secolului nouasprezece teorii care nu au legatura cu lumea reala.
Asul din maneca al aparatorilor neoliberalismului este acela ca “nu exista alternativa; societatile comuniste, democratiile sociale si chiar statele slab sociale, ca Statele Unite, cu toate au dat gres – proclama neoliberalii – iar cetatenii lor au acceptat neoliberalismul ca singurul drum posibil. Se poate sa fie imperfect, dar este singurul realist”.
Ceva mai inainte in secolul douazeci, unii critici au definit fascismul drept “capitalism fara manusi”, insemnand ca fascismul este capitalism pur, fara drepturi si organizatii democratice.
De fapt, stim ca fascismul este mai complex de atat. Pe de alta parte, neoliberalismul este intr-adevar, “capitalism fara manusi”. Reprezinta o epoca in care forta afacerilor este mai puternica si mai agresiva, iar opozitia este mai putin organizata ca oricand. In acest climat politic ei incearca sa implementeze un mod de actiune neoliberal in toate partidele si organizatiile politice si la toate nivelurile, facand din ce in ce mai slaba interventia ratiunii in fata profitului (reguli si reglementari ale afacerilor care tin cont si de altceva(binele general) decat de profit, cum ar fi: interzicerea despaduririlor prin taiere “la ras” sau instituirea unei cantitati maxime de cherestea exportata pe an sau interzicerea taierilor in padurile virgine ale Romaniei, de exemplu) si aproape imposibila existenta fortelor regulatoare, necomerciale si democratice.
Exact in opresiunea fortelor regulatoare (non-market) sta esenta neoliberalismului, nu numai ca sistem economic ci si ca sistem politic si cultural. Aici, diferentele fata de fascism, cu dispretul sau fata de democratia formala si cu miscari de masa bazate pe rasism si nationalism este izbitoare. Neoliberalismul functioneaza cel mai bine acolo unde exista alegeri formale dar unde populatia este abatuta de la informatia, accesul si forumurile publice necesare pentru o participare adevarata la luarea deciziilor.
Asa cum guru-ul neoliberal Milton Friedman a afirmat in “Capitalism si libertate”, deoarece “profitul este esenta democratiei, orice guvern care incearca sa reguleze piata este antidemocratic, indiferent de cat de mult sprijin popular informat se bucura. In consecinta, cel mai bine este sa restrangi datoria guvernului la apararea averilor si la fortarea respectarii contractelor si sa limitezi dezbaterile politice la subiecte lipsite de importanta (lucrurile importante: resursele, productia si distributia trebuie sa fie determinate de piata “libera”).
Echipati cu aceasta perversa intelegere a democratiei, neoliberali ca Friedman nu au avut mustrari de constiinta privitor la lovitura de stat militara care a rasturnat guvernul Allende, ales democratic in 1973, din cauza ca Allende a interferat cu controlul afacerilor asupra societatii Chiliene. Dupa 15 ani de dictatura salbatica si brutala – totul in numele pietei “libere” – democratia formala a fost reinstaurata in 1989, cu o constitutie care face cu mult mai greu, daca nu imposibil, ca cetatenii sa se amestece in dominatia economico-militara (afaceri, armata) a societatii Chiliene.
Aceasta este esenta democratiei neoliberale: dezbateri nesfarsite asupra unor probleme minore, de catre partide care la baza urmaresc aceleasi politici favorabile bogatilor indiferent de diferentele formale si de dezbaterile din campania electorala.
Democratia este permisa, atata timp cat functionarea afacerilor este in afara limitelor de dezbatere sau de actiune ale poporului, adica atata vreme cat nu exista (vezi rezultatul (consecintele) referendumului de demitere al lui Basescu!).
Sistemul neoliberal are asadar, ca produs secundar (dar esential, fara de care nu ar putea exista!) cetateni ignoranti, depolitizati, obedienti, iresponsabili, marcati de apatie, areactivitate, blazare si cinism. Din moment ce alegerile nu aduc, de fapt, schimbari in viata sociala, este irational sa le acordam prea multa atentie; in Statele Unite, “locul de depunere al oualor” democratiei neoliberale, procentul celor care au votat in 1998 a atins un record minim, de numai 33%. Desi uneori genereaza un pic de ingrijorare celor aflati la putere, in general neparticiparea la vot este acceptata si incurajata drept un lucru foarte bun deoarece, cei care nu voteaza apartin, nesurprinzator, in special saracilor si clasei muncitoare. Politici care ar putea creste rapid interesul alegatorilor si participarea la vot sunt impiedicate inca inainte de a ajunge la cunostinta publicului.
In Statele Unite, de exemplu, cele doua mari partide sustinatoare ale bogatilor, ce se bucura de suportul corporatiilor, au refuzat sa modifice legi care, in prezent, fac virtual imposibila crearea de noi partide politice (care ar putea sustine interesele oamenilor obisnuiti).
Desi exista o nemultumire larg raspandita si intensa privitoare la actiunile Democratilor si Republicanilor, politica electorala este o zona in care notiuni cum ar fi competitia sau libera alegere nu au sens. In multe privinte, calibrul dezbaterilor si varietatea optiunilor supuse votarii in cadrul alegerilor neoliberale este mai apropiat de cel al statelor comuniste cu partid unic decat de cel al unei democratii reale.
Acest lucru insa abia daca indica efectul dezastruos al implicarii neoliberalismului in distrugerea culturii politice a societatii civile. Pe de o parte, inechitatea sociala generata ca urmare a politicii neoliberale descurajeaza orice efort in directia crearii unor legi echitabile, necesare pentru a face democratia credibila. Marile corporatii au resursele necesare ca sa influenteze mass-media si sa controleze viata politica, ceea ce si fac. In politica electorala a Statelor Unite, ca sa dam un singur exemplu, pentru partide, cei mai bogati 0.25% (un sfert din 1% cei mai bogati americani) contribuie cu 80% din donatiile individuale iar corporatiile doneaza de 10 ori mai mult decat celelalte institutii. In cadrul neoliberalismului acest lucru are sens, alegerile urmand regulile pietei, contributiile la partide reprezentand investitii. Ca rezultat, acest lucru confirma lipsa de insemnatate a alegerilor pentru cei mai multi oameni si asigura mentinerea netulburata a conducerii corporatiilor asupra societatii.
Pe de alta parte, pentru ca sa fie reala, sa produca efecte, democratia necesita ca oamenii sa simta o legatura cu concetatenii lor si aceasta legatura sa se manifeste in viata reala printr-o varietate de organizatii si institutii non-comerciale. O cultura politica vie are nevoie de grupuri ale comunitatii, librarii, scoli publice, organizatii pe baza vecinatatii domiciliului, cooperatii, locuri de intalnire publica, asociatii de voluntari si sindicate pentru a produce cai prin care cetatenii sa se intalneasca, sa comunice si sa interactioneze cu con-cetatenii.
Democratia neoliberala, cu al ei “piata” uber alles, a distrus acest sector. In loc de cetateni, produce consumatori. In loc de comunitati, produce shopping malls. Rezultatul este o societate alcatuita din indivizi singuri care se simt demoralizati si lipsiti de orice putere.
In concluzie, neoliberalismul este primul si cel mai mare inamic al democratiei adevarate, nu numai in Statele Unite ci, acum, pe intreaga Planeta si asa va si ramane in viitorul previzibil.”
Robert W. McChesney, in prefata la Noam Chomsky – Profit over People; Neoliberalism an Global Order
Rezumat:
-fie privatizarea tuturor resurselor si disparitia drepturilor omului si cetateanului,
-fie trecerea bancilor in proprietatea si sub conducerea poporului si economia subordonata binelui omului, nu omul subordonat profitului.
Care pe care.
***********************************************************************************
Problema Romaniei nu sunt banii (sau lipsa lor), problema Romaniei sunt TRADATORII.
Renuntand sa se apere singura, Romania a renuntat la libertate.
OPRESIUNEA de o parte poate supravietui numai prin OBEDIENTA IRESPONSABILA de cealalta parte.
Sistemul bancar este instrumentul central al interesului, controlului si strategiei Vechii Ordini Mondiale. Atata vreme cat detin controlul banilor, puterea lor nu poate fi revendicata. De aceea, controlul lor asupra banilor trebuie sa inceteze. Bancile trebuie sa fie in responsabilitatea poporului. Un guvern democratic ce nu conduce bancile, NU CONDUCE TARA, astfel incat alegerile sunt fara rost. Este simplu ca “Buna ziua” !
Respect ISLANDA! Este prima tara care a inceput sa-i aresteze pe bancheri. Se poate la ei, se poate si la noi.
SOCIETATEA are dreptul si OBLIGATIA sa stabileasca ce este tolerabil si ce NU. O societate toleranta cu cei intoleranti este, de fapt, INTOLERANTA cu cetatenii onesti.
Nici o putere nu este legitima, niciodata, altfel decat prin ea insasi – “might is right”. Ceea ce aduce insa NOU guvernarea Meritocratica este STABILITATEA puterii.
Statul se poarta cu noi, bine sau rau, dupa cum ii sunt conducatorii; dupa cum NI-L FACEM. Un stat bun este azi EXTREM de greu de obtinut, dar ESTE POSIBIL.
Elita bogata a aratat, arata si va arata la nesfarsit dispret si agresivitate indreptate impotriva noastra, daca ii vom permite, la nesfarsit, sa ramana la putere. In lumea averilor ESTE IMPOSIBIL sa avem vreo influenta, altfel decat PRIN INTERMEDIUL unui STAT PUTERNIC.
Pentru ca binele sa triumfe, este necesar sa se asocieze educatia cu ratiunea.
Globalizarea inseamna furtul puterii, de catre bogati, de la detinatorul de drept al acesteia, poporul. Acest lucru se realizeaza prin cardasii care includ guverne tradatoare ce transfera puterea din zona politica (unde poporul are acces) in zona economica (unde poporul nu are acces). Globalizarea inseamna disparitia guvernelor in beneficiul celor din spatele bancilor si corporatiilor.
Votul (alegerile) nu are legatura cu democratia, si nu produce democratie. Conducerea lumii este asigurata astazi de catre guverne ascunse, formate din cei mai bogati (si inerent, in societatea noastra) si mai puternici.
“Pacat” este orice actiune care rezulta din dispretul fata de oameni sau fata de educatie.
Educatia nu are nici o legatura cu stapanirea abilitatilor necesare la angajare. “Educatia” dupa nevoile patronatului este, in realitate, dresaj.
“Istoria lumii nu este altceva decat evolutia constiintei libertatii.” Hegel
“Cand guvernarea incalca drepturile poporului, insurectia este, pentru popor si pentru fiecare fractiune a lui, cel mai sacru drept si cea mai de neevitat datorie. Declaratia drepturilor omului si cetateanului 1793, punctul 35.”
Politica, asa cum o stim, este depasita pentru ca actiunile ei sunt extrem de subiective (bazate pe opinie, parere), relative si pur circumstantiale, fara legatura cu cunoasterea pe care omenirea o are la dispozitie in secolul XXI. Solutia este introducerea Metodei Stiintifice in deciziile privind societatea.
Virtutea nu este genetica, ea se dobandeste prin educatie corespunzatoare. Educatia si dresajul sunt notiuni diferite.
Viitorul omenirii depinde de construirea unei societati meritocratice, superior educata, cooperativa, dedicata dezvoltarii mutuale, in care competitia este doar o forma de manifestare a colaborarii.
Binele si raul sunt subiective si nici o apreciere facuta in functie de aceste criterii nu poate fi sustinuta, pentru ca frecvent binele unuia inseamna raul altuia. Viitoarea guvernare a lumii trebuie sa aprecieze mai presus de bine si de rau. Exista doar doua posibilitati:
1. Acordarea de sanse maxime in viata unui numar MINIM de oameni. 2%-3% dintre oameni Vor fi proprietarii Terrei. Copiii se vor naste pe proprietatea altcuiva. Puterea va fi sinonima cu averea. Plutocratia. Globalizarea. Victoria privilegiului.
2. Acordarea de sanse maxime in viata unui numar MAXIM de oameni. Terra va apartine Omenirii. Copiii se vor naste in casa lor. Meritocratia. Noua Ordine Mondiala. Victoria echitatii.
O alta lume este posibila.
Educatie, Libertate+, Echitate, Solidaritate, Comunitate+ !
Citeste si da mai departe!
