Spalarea creierului (brainwashing)

Spalarea creierului (control al gandirii, persuasiune coercitiva, abuz asupra mintii, controlul gandurilor, reforma gandurilor) se refera la un proces prin care, un grup sau un individ ” foloseste, impotriva eticii,  in mod sistematic, metode manipulative pentru a-i convinge pe altii sa accepte vointa manipulatorului, de obicei in detrimentul persoanei manipulate”.

Daca eficienta spalarii creierului cu debut la varsta adulta face subiectul mai multor controverse, eficienta metodei atunci cand actioneaza neintrerupt, incepand DE LA NASTERE pe perioada intregii copilarii si continua fara incetare, este apropiata de 100%. Ea este aplicata de catre parinti copiilor, cu privire la convingerile religioase si la acceptarea inechitatii lumii (asa cum a fost aplicata, la randul lor si asupra lor) si, de catre societate in general, prin INTREGUL MOD DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE AL ACESTEIA, cu scopul de a accepta, ca fiind “naturala si inevitabila”, abjectia impartirii  omenirii in doua clase, a) cea a privilegiului si b) celalta, cea fara putere si fara importanta, cea care nu conteaza, “bizonii”.

Beneficiul revine Vechii Ordini Mondiale, care conduce o populatie pasiva, areactiva, supusa, resemnata, inconstienta atat de puterea pe care (potential) o detine, cat si de abuzul la care este supusa si, bineinteles, nu are nici o idee despre cine este, in realitate, cel care o abuzeaza, agresorul.

One thought on “Spalarea creierului (brainwashing)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *